Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stranierii îşi refac dinţii în Suceava

Publicat in Adevarul, vineri 19 august 2011 ·

Aceştia îşi fac programări cu un an înainte ca să prindă loc. Cei care muncesc în străinătate spun că le este imposibil să-şi facă tratamente acolo din cauza preţurilor mari. Venirea lor acasă a săltat încasările stomatologilor.

Pentru a reuşi să facă faţă avalanşei de pacienţi sosiţi din Italia sau Spania, medicii stau peste program sau vin din timpul liber la cabinet.

„Eu personal lucrez de dimineaţă până seara cu o pauză de două ore la prânz, însă rămân şi peste program când este nevoie sau vin şi sâmbăta. În această perioadă am aproximativ 30 de pacienţi pe zi. Dacă ar fi mai mulţi, nu ar mai fi calitate“, a declarat dr. Ioan Costea, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Suceava. Doctorii susţin că această perioadă este benefică atât pentru pacienţi, cât şi pentru ei.

„E un fel de terapie intensivă“

„Pentru pacienţii din străinătate este avantajos pentru că au parte de calitate la preţuri mult mai mici decât afară, iar cabinetele îşi întăresc bugetul deoarece cheltuielile sunt aceleaşi în tot anul, însă veniturile nu. E un fel de terapie intensivă“, a completat medicul. Petru Marian Ciurari lucrează în Italia ca şi vopsitor auto, iar în fiecare concediu când vine acasă trece pe la stomatolog la un consult.

„Tata mi-a făcut programare din timp şi am venit să îmi tratez ce mai am. În Italia sunt foarte mari preţurile. Nu ne permitem să plătim nici măcar în rate. Un dinte de pus costă 1.000 de euro“, ne-a spus Petru Marian Ciurari. Din cauza preţurilor mari practicate în străinătate, stranierii povestesc că ajung acolo la stomatolog doar în situaţii de urgenţă, când nu-şi mai pot calma durerile de dinţi.

„Pe prietena mea o durea odată o măsea foarte tare şi a mers la urgenţe la ei şi nu a plătit nimic, însă altfel nu ne permitem. În plus, la noi, calitatea e net superioară celei de acolo“, a mai spus Petru Marian Ciurari. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 3 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 6 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 2 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 5 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 11 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Soţul celei mai bogate rusoaice, arestat sub acuzaţia de crimă după un schimb de focuri la birou

News.ro acum 6 ore
Vladislav Bakalchuk, soţul celei mai bogate femei din Rusia, a fost arestat şi acuzat de crimă joi, după un schimb de focuri de armă sângeros la sediul din Moscova al celui mai mare retailer online din Rusia, au declarat avocaţii săi, potrivit Reute

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°