Istoricul de artă Radu Bogdan, dispărut la sfârşitul săptămânii trecute, a fost o personalitate amestecată intim în toate evenimentele artei plastice româneşti din ultimii 60 de ani. L-am cunoscut destul de bine în deceniile din urmă şi l-am publicat, nu o dată, în „România literară”.

Am făcut şi o emisiune cu el la „Profesiunea mea cultura", cu vreo treisprezece ani în urmă, în care mi-a povestit o istorie uluitoare, pe care aş vrea s-o repet în însemnările de faţă, în locul banalului necrolog de rigoare. Ea vorbeşte mai bine decât orice altceva despre personalitatea spectaculoasă a lui Radu Bogdan, despre felul lui meticulos şi neobosit de a-şi face meseria, fără să lase nimic la voia întâmplării. Sper să mi-o reamintesc cât mai exact.

Întâlnire ratată cu un Andreescu

Se ştie că opera cea mai de seamă a lui George Radu Bogdan este monografia „Ion Andreescu". Era literalmente îndrăgostit de marele pictor. De la Andreescu au rămas relativ puţine tablouri. Radu Bogdan le văzuse pe toate. Unul singur îi era cunoscut doar din reproduceri. Aflase, după îndelungi stăruinţe, care îl caracterizau, că îi fusese dăruit lui Tito, la sfârşitul anilor '40, când relaţiile României comuniste cu Iugoslavia erau încă normale. Câtă vreme aceste relaţii au fost întrerupte, nu exista nicio şansă de a vedea tabloul cu pricina, unul dintre cele mai frumoase ale pictorului.

La reluarea lor, Radu Bogdan s-a pus pe treabă. Nu s-a lăsat până n-a descoperit, numai el ştie cum, în ambasadorul danez la Bucureşti un apropiat al puterii de la Belgrad. Intervenţia acestuia a dus la o invitaţie a lui Radu Bogdan în Iugoslavia, cu promisiunea că i se va arăta tabloul râvnit. A reuşit să obţină şi viza, ceea ce nu era deloc uşor. La Belgrad a fost întâmpinat cu tot respectul şi rugat să aştepte în camera de la hotel momentul în care i se putea solicita lui Tito dezlegarea de a