… oricine a luat parte la Revolutia din Decembrie ’89 (nu ma refer acum la lovitura de stat desfasurata in paralel), la Piata Universitatii, mineriade, etc, stie ca revoltele – orice revolte impotriva oricaror autoritati – sunt, aparent paradoxal, odihnitoare. Toate tensiunile, nemultumirile, frustrarile, au atunci prilejul sa se defuleze si – pentru cateva ore, cateva zile sau chiar cateva saptamani – te simti « spalat », odihnit in oboseala placuta care te invaluie ca o plapuma, satul in ciuda foamei care iti roade stomacul, impacat, in ciuda gloantelor care-ti suiera pe la urechi. Respiri mai bine, mai adanc, in ciuda gazelor lacrimogene.
Lucrurile insa nu se opresc aici. Niciodata nu se opresc aici. O revolta permanentizata, institutionalizata, nu mai are nici un haz, ba, in unele cazuri (vezi Republica Populara Chineza a lui Mao sau Cuba lui Castro), devine ucigasa la propriu. Urmeaza, inevitabil pentru cei mai multi, banalitatea vietii de zi cu zi, imburghezirea sfintilor, oboseala. Cu putine si fericite exceptii, in care neodihna dinlauntru se traduce prin pacea din afara (« cred, Doamne, ajuta necredintei mele »), odihna devine obositoare.
Ideile incep sa se roada, care pe la coate, care pe la genunchi. Tensiunile, nemultumirile, frustrarile, se acumuleaza din nou.
Si-atunci, bataia de joc devine un ispititor surogat de revolta. Imi bat joc, deci exist. Sunt inca viu. Inca tanar. Fara sa-ti dai seama ca aceasta bataie de joc nu face decat sa confirme ceea ce, undeva in strafundurile sufletului tau, trebuie ca stii deja: ai inceput sa te chircesti pe dinlauntru. « Iesi afara, javra ordinara ! » e, in aparenta, tot un strigat revolta, la fel precum « vom muri si vom fi liberi ! ». Diferenta dintre cele doua e insa ca de la cer de la pamant. Sau, daca preferati o varianta mundana, ca de la nechezol la cafeaua braziliana.
Ceea ce nu int
