În anii ’80, în timpul studenţiei la Politehnica bucureşteană, Adrian Pleşca „Artan“ a avut probleme cu şcoala din cauza trupei Timpuri Noi. După cum el însuşi mărturiseşte, a rămas repetent de trei ori.

A rămas pe viaţă cu o poreclă primită la 7 ani (Artan), de la un fost vecin de bloc, Chiru, „un băiat care acum e prin America". A transformat-o în renume al rockului românesc cu succes la posturile internaţionale de muzică, în anii '90. L-a ajutat şi educaţia muzicală primită, deşi susţine că n-a fost „cel mai conştiincios elev al Şcolii de Muzică". În ciuda tinereţii „foarte mişto", pe care şi-o aminteşte cu umor, ca părinte e la fel de pretenţios şi de protector cu propriii copii, cum au fost cândva părinţii săi, amândoi profesori, cu el.

„Adevărul": Prima dată aţi pus mâna pe un instrument muzical la grădiniţă...

Adrian Pleşca „Artan": Ceea ce de fapt e banal, pentru că atunci când părinţii vor să ofere o educaţie muzicală copiilor, cam aceasta este vârsta la care li se propune ceea ce s-ar numi „un instrument principal", vioara, cum a fost în cazul meu, sau pianul. Nu orice instrument poate fi abordat la 5 ani, un copil nu ar putea să ţină un violoncel, de pildă. Trebuie să fie un instrument care să aibă „terminalul" la îndemână.

E mai uşor pentru un copil care beneficiază de o astfel de educaţie să facă apoi o carieră în muzică?

Este de ajutor, pentru că, evident, contează background-ul (n.r. - experienţa)! Muzica s-a democratizat abia de vreo 30 de ani, la apariţia fenomenului pop. Înainte, era cumva de castă. La fel cum cizmarul îşi lăsa moştenire atelierul, la fel şi (Johann Sebastian) Bach le-a lăsat numeroşilor săi copii nu doar talent, ci şi o educaţie muzicală foarte bună şi cariere pe măsură.

Muzicianul este pro cartele antichiul în şcoli

Ce sfat le daţi părinţilor care vor o astfel de e