Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea "Cuza", pusa sa dea inapoi bani in urma unui proiect POSDRU

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 19 august 2011 ·

Participantii la proiect au fost premiati cu sume de bani pentru deschiderea unor afaceri. Lumatate din aceasta suma nu a fost decontata pentru ca cei premiati nu ar fi indeplinit anumite conditii si nu si-au mai infiintat firma in termen. Reprezentantii Universitatii "Al.I. Cuza" (UAIC) se razboiesc in instanta cu responsabilii din Ministerul Muncii. Reclamantii le-au cerut judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi sa-i oblige pe cei din Ministerul Muncii - Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord-Est la rambursarea sumei de 205.156 de lei. Potrivit reprezentantilor UAIC, in urma cu aproape doi ani, au beneficiat de un proiect finantat din fonduri europene nerambursabile, respectiv "Centrul Regional pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului in Rindul Tinerilor". La acest proiect, care s-a desfasurat pe parcursul unui an, au fost 200 de participanti, dintre care 100 au fost premiati cu cite 400 de lei pentru a genera deschiderea unor societati comerciale. In plus, primii zece clasati in cadrul concursului organizat in vederea gasirii celor mai bune idei de afaceri au beneficiat de cite un premiu de 10.000 de lei, pentru incurajarea initierii afacerilor respective. Reclamantii au adaugat ca, din valoarea totala de finantare a proiectului, de 1.330.641 de lei, UAIC a cheltuit doar 728.267 de lei, restul raminind la Organismul Intermediar Regional POS DRU Regiunea Nord-Est. Totusi, in urma unui control, reprezentantii ministerului au formulat o nota justificativa si una de debit, mentionind ca nu vor achita anumite sume din cele cerute. Acestia au declarat neeligibile sumele de 97.556 de lei, reprezentind corectia realizata in urma aplicarii indicelui de indeplinire a indicatorilor proiectului. De asemenea, acestia au declarat neeligibila suma de 107.600 de lei, reprezentind premii acordate in cadrul activitatii finantate. Explicatia celor din minister a fost ca

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum o ora
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 49 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 2 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Vremea

București
acum

27°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°