Mariana Mihuţ, care îl întruchipează pe regele Lear în montarea lui Andrei Şerban de la Teatrul Bulandra, îşi dezvăluie timiditatea şi exigenţa. Actriţa, distinsă cu patru premii UNITER, vorbeşte despre diferenţele care au ţinut unită căsnicia cu Victor Rebengiuc şi povesteşte cum a învăţat de la mari actori să dăruiască.

„Adevărul": Interpretaţi un rol foarte puternic şi trist, o bunică sfâşiată de iubirea pentru nepotul ei, Marian Râlea, în piesa „Îngropaţi-mă pe după plintă". Ce vă e cel mai drag din acest rol?

Faptul că am lucrat din nou cu Yuri Kordonskiy. Cu el, înţelegerea merge dincolo de cuvinte. Apoi, este prima dată când îl am partener pe Marian Râlea şi mi-a făcut o foarte bună impresie! (Râde) Ca om, ca actor îl cunoşteam. Iar textul este cel mai complex, mai profund şi mai dureros din ce am întâlnit.

L-aţi susţinut pe Marian Râlea cu generozitate, aţi susţinut-o şi pe Dorina Chiriac, cu care aţi jucat în „Regele Lear ". De ce simţiţi nevoia să faceţi asta?

E ceva firesc. Şi nu e vorba doar de ei. Nevoia de comunicare pe care o am cu partenerii este general valabilă. Unii îmi răspund, alţii mai puţin sau deloc. Preferabil este să comunic: iau şi dau în măsura în care mi se dă şi mi se ia.

În rolul regelui Lear, pe scena Teatrului Bulandra

Când eraţi la începutul carierei, aţi primit o astfel de încurajare?

Am avut parteneri mari şi rar mi s-a întâmplat să nu comunic. Cu cât erau mai mari, cu atât erau mai generoşi. Întotdeauna mi-au lăsat certitudinea că sunt egala lor. În profesia asta nu există vârstă, există numai talent. Îmi amintesc că am dat probe cu George Constantin pentru un film. Am spus că n-am să fac rolul. Se întâmpla când eram foarte tânără, în primii ani de teatru. Şi George a venit la noi acasă. Mi-a spus: „Hai să jucăm împreună!". N-am făcut rolul, până la urmă, dar aş