Exista o imagine care nu imi da pace. De Sfanta Maria, intr-una dintre multele stiri despre sarbatoarea religioasa, de ici si colo, un cadru mi-a ramas in memorie. Oricat am incercat sa-l dau uitarii, nimic. As fi vrut sa scap de el pentru ca nu imi trezea niciun sentiment placut, dimpotriva. O lehamite adanca se porneste de fiecare data cand il revad. Cateva zeci de femei in patru labe (nu stiu cum ar putea fi formulat mai decent) se intreceau intr-o cursa in jurul unei biserici.
Umilirea in fata Domnului ca metoda de curatere a pacatelor a fost folosita inca din evul mediu. Crestinismul, dar mai cu seama Biserica, a dezvoltat intotdeauna o adevarata placere perversa din incurajarea penitentei. Pana a devenit o practica in toata regula. Din cuvantul si indemnul lui Isus la smerenie, omul a fost in stare sa se omoare (singur sau sa-i ajute pe ceilalti sa-si gaseasca drumul catre Purgatoriu mai repede) biciuindu-se si flagelandu-si carnea pacatoasa.
Dar sa lasam deoparte faptele devenite deja istorie. Imaginea respectiva e cu atat mai greu de suportat cu cat ea e doar o poza si pentru actorii ei. Poate ca medievalii care isi despicau trupul cu biciul erau convinsi organic de existenta lui Dumnezeu, credeau pana la sange in El si Ii simteau prezenta peste tot. Frica instaurata de biserica, foametea din jur si armatele Papei poate ca il ajutau sa fie un credincios autentic, chiar daca dubiile si intrebarile ii rodeau sufletul zi de zi.
Ce este dizgratios la imaginile moderne cu oamenii in patru labe dand un ocol unei Biserici este falsitatea si ipocrizia sentimentelor celor care mimeaza umilinta. Dupa doar cateva minute, ei se vor scula si apoi se vor calca in picioare intr-o imbulzeala animalica pentru a prinde primii apa sfintita, aghiasma si o farama de anafura. Cat despre pupatul icoanelor… bine ca nu, pana acolo mutasem deja canalul.
Fara c
