Majoritatea cetăţenilor germani se îndoiesc de capacitatea cancelarului german Angela Merkel de a rezolva criza financiară actuală, potrivit unui sondaj difuzat vineri de canalul public german ARD, relatează AFP.
În ceea ce priveşte gradul de încredere în cancelarul Angela Merkel şi în guvernul german pentru rezolvarea crizei financiare, 55% dintre cei chestionaţi au răspuns că au 'puţină încredere' iar 20% s-au declarat 'deloc încrezători', potrivit Institutului Infratest dimap.
Doar 19% au spus că au 'multă încredere' şi doar 3% 'o foarte mare încredere', conform sondajului realizat în rândul a 1.000 de persoane în perioada 16-17 august, în ziua summitului franco-german, care i-a reunit pe Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy.
Potrivit acestui sondaj, germanii sunt şi mai neîncrezători vis-a-vis de Nicolas Sarkozy şi faţă de guvernul francez în ceea ce priveşte rezolvarea crizei: 63% dintre persoane au afirmat că au 'puţină încredere' şi 20% 'niciun fel de încredere'. Doar 15% au afirmat că au 'o mare încredere', iar 2% nu au ştiut ce să răspundă.
Marţi, Franţa şi Germania au propus crearea 'unui guvern al zonei euro' şi instituirea unei taxe pe tranzacţii financiare, la sfârşitul reuniunii Sarkozy/Merkel.
Paradoxal, un sondaj realizat la 11 august de Harris Interactive releva că mai mulţi francezi au încredere în cancelarul german Angela Merkel (46%) decât în propriul şef de stat, Nicolas Sarkozy (33%), în ceea ce priveşte capacitatea de a scoate Europa din criza financiară şi economică.