Agenţiile de turism le oferă această facilitate vrâncenilor care nu au posibilitatea să achite integral biletele. În funcţie de agenţie, se plăteşte un avans cuprins între 30 şi 50% din valoarea pachetului turistic, diferenţa putând fi achitată în rate lunare
Pentru a avea profit şi pe timp de criză, agenţiile de turism din municipiul Focşani caută soluţii. Ultima găselniţă în materie de vacanţe o reprezintă sejururile în rate, din ce, în ce, mai solicitate de vrâncenii dornici de relaxare, mai ales de către cei cărora le-au scăzut veniturile în ultimul timp.
„Astfel, fiecare are posibilitatea să-şi petreacă vacanţa acolo unde îşi doreşte. Condiţia este, ca la cumpărarea pachetului turistic, clientul să achite un avans de 30% , apoi plata se poate face eşalonat, fie în rate lunare, fie la două şi chiar trei luni. Există şi posibilitatea ca întreaga diferenţă de bani să fie achitată cu două săptămâni înainte de plecare. De exemplu, pentru un sejur de 500 de euro în Turcia, clientul trebuie să plătească pentru început doar 150 de euro", declară Florin Ciocîrlan, managerul unei agenţii de turism din Focşani.
Rate şi prin bancă
Ionel Constantin (65 de ani) este unul dintre adepţii acestui gen de ofertă, pe care o consideră extrem de avantajoasă.
„Mi se pare un o idee binevenită. Eu am fost în Bulgaria, unde un sejur de două persoane, all inclusive, costa 600 de euro, însă plata am făcut-o eşalonat, în patru rate. Nu cred că mi-aş mai fi permis un astfel de concediu în cazul în care trebuia să plătesc pe loc", declară focşăneanul.
Sunt şi agenţii care au încheiat un parteneriat cu bănci care oferă carduri de vacanţă clienţilor.