Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parapantist mort la Costineşti „Ca şi cum ai intra pe contrasens pe un drum aglomerat”

Publicat in Ziua Constanta, vineri 19 august 2011 ·

Un braşovean în vârstă de 48 de ani a murit ieri în staţiunea Costineşti, în urma unui accident de parapantă. Bărbatul se afla împreună cu familia, la mare. Un parapantist cu experienţă a analizat zborul pentru evz.ro şi a stabilit posibilele cauze ale tragediei. Acesta s-a dus în zona numită Golful Francezului, potrivită pentru un zbor cu parapanta. După decolare, din cauze necunoscute încă, aparatul de zbor s-a întors spre panta de decolare, izbindu-l violent pe bărbat, care a murit instantaneu. Parapanta l-a mai purtat, însă, prin aer, până în apropierea mănăstirii din Costineşti, unde s-a prăbuşit.

Zeci de turişti, dar şi familia bărbatului, au privit neputincioşi cum sportivul se duce spre pământ cu o viteză ameţitoare. Măicuţele au ieşit să-i acorde primul ajutor, dar au descoperit că murise deja. Criminaliştii, împreună cu un procuror, anchetează acum cauzele producerii acestei tragedii.

"După bănuielile mele, văzând şi simularea accidentului, am două teorii: fie la decolare parapantistul a avut o închidere asimetrică (din cauza curenţilor de aer şi a unei eventuale lipsă de experienţă, aripa s-a pliat, la unul dintre capete, spre interior). Acest lucru a dus la întoarcerea bruscă, cu vânt de spate, spre panta de decolare. A te întoarce cu faţa la faleză, cu vânt de coadă, seamănă cu a intra pe contrasens cu viteză pe o şosea aglomerată.

Cu alte cuvinte, este o chestie pe care nu o faci decât dacă dormi la volan, ai ameţit, faci infarct, esti băut sau îţi distrage cineva atenţia. Sau poate nu a mai zburat în viaţa lui", a declarat pentru evz.ro Gheorghe Mureşan, un parapantist cu experienţă.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/accident-de-parapanta-costinesti-ca-si-cum-ai-intra-pe-contrasens-pe-o-sosea-aglomerata-9.html#ixzz1VSzJXk5h Un braşovean în vârstă de 48 de ani a murit ieri în staţiunea Costineşti, în urma unui accident de parapantă

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 37 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 42 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 9 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 37 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 26 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 59 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°