Un nou val de scăderi a cuprins joi bursele internaţionale, iar cel mai periculos este că băncile scad puternic, ceea ce aminteşte de ceea ce s-a întâmplat după căderea Lehman Brothers.

Când bănci mari, cu active de sute de miliarde de euro şi prezenţă globală, scad cu 10% într-o şedinţă, este evident că temerile investitorilor nu mai sunt despre o nouă recesiune, ci despre o posibilă întrerupere a sistemului într-un anumit punct. Întrebarea-cheie este unde va fi acel punct - în Europa sau peste Ocean?

Ceea ce diferenţiază acest nou val al scăderilor de toamna lui 2008 este că pare că nu există o presiune care se acumulează şi un moment culminant după care pieţele să poată spune: gata, s-a terminat, bine că s-a rezolvat.

Atunci, totul s-a concentrat pe ideea că statul trebuie să salveze băncile, altfel tot sistemul financiar este în aer. Acum însă este ca un război de gherilă, ca un foc mocnit gata din nou să izbucnească. În săptămâna care a urmat retrogradării SUA s-a înregistrat cea mai mare volatilitate din istoria de 100 de ani a indicelui Standard& Poor's 500: patru zile la rând de plus sau minus 5%.

Această stare de incertitudine este provocată de lipsa de perspectivă. Investitorii nu ştiu ce să cumpere, companiile nu ştiu ce să facă cu banii. Între timp, America şi Europa au început să-şi mute între ele responsabilitatea pentru criză. Les Echos, cel mai important ziar francez de business, scria ieri că bursele europene au scăzut din cauza temerilor privind economia americană.

Pe de altă parte, Wall Street Journal a afirmat într-un articol care a apărut ieri pe prima pagină că Rezervele Federale, banca centrală a SUA, urmăresc cu atenţie poziţia financiară a sucursalelor din SUA ale băncilor europene.

Ceea ce nu se recunoaşte la nivel oficial devine evident din luările de poziţie ale mass-me