Jurnalistul CNN Anderson Cooper nu s-a putut abţine din râs în timp ce relata despre incidentul în care a fost implicat actorul francez Gerard Depardieu, care a urinat pe culoarul unui avion.
Cooper l-a prezentat pe Depardieu în cadrul rubricii "The Ridiculist", vorbind despre reacţiile pe care le-au avut pasagerii la gestul actorului. Cooper a spus despre Depardieu că nu va rămâne în amintirea tuturor pentru rolurile din filmele sale, ci pentru acest incident. Continuând să facă glume despre evenimentul ruşinos în care a fost implicat actorul francez, jurnalistul a izbucnit în râs şi nu s-a mai putut opri pe tot parcursul rubricii.
Actorul francez Gérard Depardieu, în vârstă de 62 de ani, a urinat în afara toaletelor, pe culoarul unui avion al companiei CityJet , filială a grupului Air France-KLM, care zbura pe ruta Paris-Dublin, a anunţat compania franceză. Potrivit postului de radio Europe 1, actorul a urinat în faţa celorlalţi pasageri, în timp ce avionul se afla în faza de decolare, deşi o însoţitoare de bord i-a cerut să aştepte să meargă la toaletă după ce avionul va ajunge în aer.
"Vreau să urinez, vreau să urinez", ar fi spus actorul francez, ridicându-se de pe scaunul său, în timp ce toţi ceilalţi pasageri se aflau pe locurile lor, cu centurile de siguranţă fixate, a declarat o femeie care se afla în acel avion, intervievată de postul Europe 1.
"Iar atunci, el s-a ridicat în picioare şi a făcut pe jos", a adăugat aceeaşi femeie.
"Se vedea că băuse, însoţitoarea de bord era uimită", a afirmat ea, precizând că nu au existat comentarii: "Gérard Depardieu s-a aşezat apoi la locul său, iar noi am mers în hangarul aeroportului, pentru că locul trebuia curăţat", a explicat aceeaşi pasageră.