Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uniunea Europeană vrea să pună embargo asupra petrolului sirian

Publicat in Romania Libera, vineri 19 august 2011 ·

Uniunea Europeană (UE) pregăteşte sancţiuni împotriva sectorului petrolier din Siria, la cinci luni de la începutul unei represiuni violente în această ţară, a anunţat astăzi o sursă diplomatică, citată de AFP, potrivit Mediafax.

"UE pregăteşte sancţiuni în sectorul petrolier şi are în vedere eventual un embargo asupra importurilor de petrol sirian", a declarat un diplomat european, sub acoperirea anonimatului.

Europa achiziţionează 95 la sută din petrolul exportat de Siria, ceea ce reprezintă o treime din veniturile acestei ţări.

În plus, UE ar urma să adauge, în zilele următoare, 15 persoane pe lista celor vizate de blocarea averilor şi de interdicţii de viză, a precizat diplomatul. Sancţiunile ar urma să vizeze alte cinci societăţi, conform aceleiaşi surse.

Această decizie a fost luată la finalul unei întrevederi a celor 27 de ambasadori ai statelor membre UE.

Reprezentanţii celor 27 de Guverne europene au cerut Serviciului de Acţiune Externă condus de Catherine Ashton să pregătească un plan pentru consolidarea sancţiunilor, "inclusiv un embargo petrolier", a afirmat un alt diplomat.

Uniunea Europeană vrea să sancţioneze nu numai persoane şi întreprinderi care au legătură cu represiunea, ci şi pe cele care susţin economic regimul sirian.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, precum şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic David Cameron i-au cerut joi liderului sirian, Bashar al-Assad, să renunţe la putere şi au evocat noi sancţiuni împotriva regimului său.

Preşedintele american, Barack Obama, a afirmat joi că a venit vremea ca liderul sirian Bashar al-Assad să se retragă de la putere şi a anunţat noi sancţiuni împotriva regimului său, interzicând importul de petrol şi de produse petroliere din Siria în Statele Unite şi blocând toate bu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah ucis de Israel. În 32 de ani la conducere, a transformat gruparea din Liban într-o forță regională

HotNews acum 20 minute
Sayyed Hassan Nasrallah a condus Hezbollah-ul din Liban de-a lungul deceniilor de conflict cu Israelul, ocupându-se de transformarea grupării într-o forță militară cu influență regională și devenind una dintre cele mai proeminente figuri arabe din u

Vremea se schimbă radical în București. Vijelii și ploi torențiale prognozate pentru weekend

HotNews acum 57 minute
Capitala va fi lovită de ploi abundente și vânt puternic începând de duminică dimineața. Temperaturile vor scădea semnificativ, potrivit meteorologilor. Sâmbătă, 28 septembire, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la mode

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele două zile – Cod galben şi portocaliu de ploi în mai multe zone ale ţării / Vremea se va răci semnificativ / La altitudini mari, lapoviţă şi ninsoare

News.ro acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele zile, dar anunţă în continuare cod galben şi portocaliu de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, anunţă că vremea se va răci semnificativ, iar în zonele montane î

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 3 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 20 minute
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 3 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Caz rar de deces în SUA. Un bărbat din Minnesota a murit de rabie, după ce a intrat în contact cu un liliac

Libertatea acum o ora
Un rezident din Minnesota, SUA, care a intrat în contact cu un liliac în luna iulie a murit de rabie, a anunţat vineri Departamentul de Sănătate al statului, potrivit ABC News.

O familie de români a dat 84.000 de euro pentru o vacanţă de 12 zile în Maldive

Mediafax acum o ora
Deşi criza a trecut, iar graniţele s-au deschis, nevoia de a evada din cotidian a rămas. În acest scop, o familie de români a plătit 84.000 de euro pentru o vacanţă în Maldive, declară Cosmin Marinof, CEO-ul agenţiei turistice Dertour. „Am vândut o

Meteorolog militar despre ce începe azi în România: „Oamenii să ia în seamă alertele! De peste 20 de ani nu am văzut pe hărțile de prognoză atâta apă în atmosferă”

HotNews acum 4 ore
De sâmbătă seară și până luni, în România vin, din nou, ploile. Un specialist al Armatei în observarea și prognoza fenomenelor atmosferice a mărturisit, într-o discuție avută vineri cu HotNews, că ciclonul care s-a format în sudul Europei va aduce î

Armata israeliană continuă să bombardeze intens suburbiile din sudului Beirutului. Lider Hezbollah, vizat de lovituri

HotNews acum 4 ore
Israelul continua atacurile sâmbătă dimineaţa asupra suburbiilor din sudul Beirutului, bastion al Hezbollah, unde un raid de o violenţă fără precedent l-a vizat vineri, potrivit presei israeliene, pe liderul mişcării armate pro-iraniene, Hassan Nasr

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/32°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°