Herr Leopold Fülop are probleme. Şi nu sînt de ici, de colo. În fişa 3604 din cutiile de pantofi care adăpostesc Fondul Deleanu „se anunţă vînzarea la licitaţie în urma dispoziţiei Dir. financiare a Landului şi (a) cărţilor provenind din averea confiscată“ (în Tmsw. Hg.1856; 215).
Faptul că în procesul confiscării este anunţat şi vraful de cărţi al domnului Leopold nu este mare bai într-o lume care preţuieşte cartea mai puţin decât averea. În Banat banul este Alfa şi Omega. În ceea ce spune Apocalipsa 1.8 („Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul, zice Domnul Dumnezeu, cel ce este, cel ce era şi cel ce vine“) poate fi înlocuită Averea cu Domnul Dumezeu! Şi asta încă de pe vremea colonizărilor. Obsesia averii se cuibăreşte temeinic între Tisa, Mureş şi Valea Cernei odată cu marile colonizări din secolul al XVIII-lea. O lume cu adînci asemănări cu îmbulzelile de căruţe şi cabane ridicate în pripă în continentul nord-american, să zicem în provincia New Jersey la sfârşitul secolulul al XVII-lea, cu patru decenii înaintea colonizărilor bănăţene. Dar la asta vom reveni, tema este prea importantă şi prea puţin ştiută ca să nu o luăm (epic şi literar!) în seamă.
Averea, aşadar! O găsim prezentă peste tot, în discuţiile cutăror babe pe banca de la uliţa satului căreia i se spune „socac“. Cutare se vaietă că „s-ar fi dat în întreţinere“ unor tineri veniţi din împrejurimile Vasluiului şi ăia, după ce au pus mîna pe contract, dau dosul obligaţiilor „de întreţinere“ din cauză că muncesc ca ocnaşii ca să facă avere. Toţi sînt, după cum se vede, nebuni după avere: drogaţi, halucinaţi, competitori fără milă, fără alte cele în cap, şi asta îndată ce ajung prin aceste locuri, încă de pe vremea cînd francezii alsacieni puneau temelie comunei Tomnatic – nu departe de Sânnicolau Mare şi Gottlob unde acum se cultivă pepeni verzi, cărora localni
