Nicicând nu a contat mai puţin dacă pe ministrul sănătăţii îl cheamă Loţi, Attila sau Nelu. În piesa de teatru numită reforma sănătăţii, actorii, care-şi joacă rolul pe spatele bolnavilor, sunt nesemnificativi. Doar voinţa partidului contează. Acesta este marele regizor.
Oficial, Cseke Attila a demisionat pentru că bugetul Ministerului Sănătăţii nu a fost suplimentat în aceeaşi măsură ca şi bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Pentru liderii UDMR, autonomia CNAS-ului a devenit brusc blestemul care apăsa asupra sistemului. În încercarea de a prelua controlul asupra CNAS-ului, UDMR-ul a jucat o cacealma tare: nu nominalizăm ministrul până nu ne daţi Casa.
În teorie, Ministerul Sănătăţii ar trebui să controleze finanţarea programelor preventive, iar Casa pe cea a programelor curative. Hoţii nu iubesc însă apele limpezi şi, din cauza imperfecţiunilor legislative, există în prezent suprapuneri inexplicabile de responsabilităţi între cele două instituţii. Să luăm exemplul programului naţional pentru cancer: Ministerul Sănătăţii are la dispoziţie fonduri de 271.6 milioane de lei (pentru vaccinarea HPV şi pentru tratament), în timp ce CNAS-ul decide asupra 493.6 milioane de lei (pentru tratament). De ce sunt atât de importante aceste programe naţionale? Pentru că de aici se fură cel mai mult: la achiziţia medicamentelor (de cele mai multe ori scumpe), dar şi la nivelul farmaciilor.
Interesant este că aceste suprapuneri, prezente în cazul programelor naţionale de sănătate, sunt de fiecare dată favorabile financiar CNAS-ului, care are la dispoziţie de două sau chiar de trei ori mai multe fonduri decât ministerul. Cine conduce CNAS-ul îşi poate băga mâinile până la cot în butoiul cu miere. Cine conduce ministerul se poate mânji doar pe degete. Şi că tot am vorbit de programul pentru cancer, din 2007 până astăzi bugetul alocat lui s-a dub
