Preşedintele Traian Băsescu a făcut ieri pe glumeţul în faţa tinerilor români din diaspora veniţi la Şcoala de Vară ARC 2011. La comentariul unui tânăr privin imposibilitatea de a avea un nou mandat de preşedinte, Traian Băsescu s-a pus pe râs şi a mărturisit că şi faptul că „îl face” pe acesta al doilea îi produce regrete. „Să ştii că-mi pare rău că-l fac şi pe al doilea”, i-a spus şeful statului tânărului, după ce acesta apucase să-i zică că nu-i permite Constituţia să aibă un al treilea mandat. Apoi foarte sobru: trebuie să trecem la votul uninominal necompensat.
„Cred că pentru 2012 ar trebui să venim pe vot uninominal necompensat, într-un tur sau în două tururi. Dacă la primari s-a trecut la alegerea într-un tur, de ce la parlamentari nu se poate?”, a declarat preşedintele, potrivit Mediafax, invocând ideea că România are nevoie de guverne solide, cu maximum două partide în coaliţie. Băsescu a precizat că a redeschis subiectul în coaliţie, dar la anunţul preşedintelui udemeriştii au sărit ca arşi. „Cred că domnul preşedinte Traian Băsescu nu prea îşi dă seama ce ar rezulta dintr-un astfel de sistem – partidul domniei sale nu ar mai intra în Parlament”, a reacţionat deputatul Marton Arpad, în timp ce pedeliştii, prin prim-vicepreşedintele Roberta Anastase, au anunţat că de luni încep treaba, partidele din coaliţie urmând să desemneze câte doi reprezentanţi care vor lucra pe proiectele electorale.
La Sulina, Băsescu le spunea în schimb tinerilor că el vrea în SUE, că este necesară realizarea Statelor Unite ale Europei. „Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară”, a susţinut Băsescu. Preşedintele a continuat însă să vorbească despre deschidere în ceea ce priveşte aderarea Republicii Moldova la UE, că România nu are nevoie să-şi construiască o nouă flotă, dar şi că proiec