Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Demiteri la spital după moartea Ralucăi?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 19 august 2011 ·

Consiliul Judeţean Gorj, administratorul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, a primit raportul întocmit de o Comisie de control a Ministerului Sănătăţii, în urma morţii tinerei Raluca Tulic, de 17 ani. Conducerea instituţiei declară că raportul a fost predat Oficiului Juridic pentru a fi studiat, însă în condiţiile actualei legi, consiliul judeţean nu poate aplica sancţiuni asupra personalului medical. Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că îi va solicita doctorului Gheorghe Neaţă, directorul Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, să dispună sancţiuni pentru cei care au avut legătură cu cazul tinerei care a ajuns la unitatea medicală sănătoasă şi a murit din cauza modului defectuos în care a acţionat personalul medical, şi nu numai. Raportul de control subliniază mai multe nereguli constatate în urma verificării, începând de la nerespectarea protocoalelor specifice, la aparatură cu deficienţe sau nerespectarea anumitor proceduri în ceea ce priveşte investigarea pacientei.

Vine şi demisia

Ion Călinoiu nu a putut preciza când vor fi luate măsuri împotriva celor vinovaţi. Cert este că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj este în derulare o anchetă, la fel şi la Colegiul Medicilor din Gorj. Având în vedere că directorul Gheorghe Neaţă va fi cel însărcinat să se ocupe de aplicarea sancţiunilor, cel pasibil de demitere sau demisie este directorul medical al Spitalului Judeţean, respectiv doctorul Constantin Pălivan. „În raport se vorbeşte de faptul că Ambulatoriul nu era asigurat de toţi medicii, că nu s-a ţinut Consiliul Medical pentru ca personalul medical responsabil să fie informat în legătură cu procedurile şi protocoalele. Mai este şi problema dotărilor, dar noi am făcut mereu adrese pentru a primi fonduri. Toate se leagă de lipsa fondurilor. Sigur că ar fi normal ca aceste demisii să vină de la cei implicaţi. Trebuie să vin

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri prezidențiale 4 mai 2025: S-au deschis secțiile de votare și în țară / Toate informațiile despre ziua primului tur

HotNews acum 25 minute
Secțiile de votare s-au deschis în toată țara începând cu ora 7.00. Românii vor avea la dispoziție până la ora 21.00 pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Cei din diaspora votează deja de două zile. Până la această oră, au vo

Alegeri prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
Nouă bărbați și două femei sunt înscriși în cursa pentru Cotroceni, la alegerile prezidențiale 2025. Ordinea lor pe buletinul de vot a fost stabilită prin tragere la sorți de Biroul Electoral Central. Șapte dintre cei 11 candidați reprezintă un part

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 10 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 9 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 11 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 11 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Kathleen Kavalec va pleca din funcția de ambasador al SUA în România. „A ales să se pensioneze. Nu a fost retrasă, nu este rechemată”

HotNews acum 8 ore
Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA, republicanul James Trainor, a anunțat că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a ales să se pensioneze şi va pleca din funcție. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a ex

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 6 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°