Figura lui Iorgu Iordan pare că a intrat, de ceva vreme încoace, într-un con de umbră. Şi asta, încă de dinainte de 1989, ba chiar dinainte de trecerea sa la cele veşnice, survenită în 1986.

Diminuarea influenţei sale publice are şi nu are legătură cu prăbuşirea regimului comunist, deşi e indubitabil că această prăbu- şire a avut un rol important în cvasiuitarea pe care o cunoaşte Iorgu Iordan în afara cercurilor strict lingvistice. Om de stânga, legat prin fire multiple de „primul comunism” (cel dintre 1948 şi 1960), el nu şi-a renegat niciodată convingerile. Chiar cei care îi apreciau luciditatea din ultimii ani de viaţă – când şi-a permis mici gesturi de distanţare faţă de ceau- şism – nu puteau uita că savantul rămânea, în fond, un comunist, care critica regimul nu de poziţiile democraţiei, ci ale unui altfel de comunism.

Ilie Rad, gazetar şi profesor de jurnalism la Universitatea din Cluj, a purtat o interesantă corespondenţă cu Iorgu Iordan, derulată pe parcursul unei jumătăţi de deceniu (1978- 1983), corespondenţă „presărată” şi cu trei interviuri. Cele 24 de scrisori şi cele 3 interviuri sunt reunite în ediţia de faţă, în încercarea, pe de-o parte, de a completa profilul interior al lingvistului (deja schiţat, în linii generale, de volumele sale de Memorii, publicate între 1976 şi 1979, şi de cartea lui Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan, din 1982), iar pe de alta, în tentativa de a scoate personalitatea acestuia din conul de umbră în care se află. Cel de-al doilea obiectiv vizat de ediţia lui Ilie Rad este cu atât mai îndrăzneţ, cu cât colaborarea unor intelectuali cu fostul regim face obiectul unei dezbateri pe cât de delicate, pe atât de necesare.

Salut în acest volum, înainte de toate, o ediţie autentică, de bună calitate filologică. Ilie Rad nu urmăreşte, prin publicarea scrisorilor lui Iorgu Iordan, să adauge pietre la templu