La trei ani de la cutremurul financiar care a culminat cu prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers, sistemul bancar european dă semne din nou că stă să plesnească din toate încheieturile. Cu tot angajamentul şi strădania autorităţilor de a-l ţine în viaţă, legile implacabile ale aritmeticii şi economiei îl împing către un inevitabil şi neplăcut deznodământ. Soluţiile la limita ficţiunii pure căutate de la declanşarea crizei par a fi zadarnice în condiţiile în care în sistem s-au acumulat de câteva decenii bune excese nemaiîntâlnite în zona creditului. Implozia acestuia şi evaporarea lichidităţilor lasă loc unui cataclism al cărui epicentru îl reprezintă - nu se putea altfel - băncile.

Acest lucru s-a văzut foarte bine şi cu prilejul vânzărilor agresive a activelor riscante de la acest început de lună. Acţiunile bancare au fost lepădate de investitori, iar multe dintre acestea s-au apropiat de minimele din 2009, în timp ce unele chiar au spart acele niveluri. Nu numai investitorii şi deponenţii au tot mai multe îndoieli legate de bănci, dar chiar instituţiile de credit nu au încredere între ele, după cum ne-o spun indicatorii de frică ai pieţelor interbancare, care s-au apropiat zilele acestea cel mai mult de nivelurile din 2008. Băncile mari din Grecia, Irlanda, Portugalia şi Cipru, dar şi instituţii de credit din Spania sunt deja dependente de perfuziile cu lichiditate de la Banca Centrală Europeană după ce s-au confruntat cu o fugă de zeci de miliarde a deponenţilor în ultimii doi ani.

Criza tinde să se extindă de la periferie spre nucleul sistemului bancar european. Băncile italiene au fost în mare suferinţă în această vară şi nici opririle succesive de la tranzacţionare sau interzicerea vânzărilor în lipsă nu au oprit hemoragia de la nivelul capitalizărilor bursiere. În Franţa, instituţiile de credit nu stau tocmai bine, iar săptămâna trecută am