Roxana Grec şi Cristian Jimborean îşi încearcă norocul la concursul de talente X Factor, ce urmează să fie transmis de postul de televiziune Antena 1.Cei doi formează un duet, format în urmă cu câteva luni la Balul Bobocilor de la Grupul şcolar „Voievodul Gelu” Zalău. Niciunul nu a mai cântat înainte.
Printre miile de români care s-au înscris la preselecţiile pentru X Factor, show-ul de televiziune produs de Antena 1, se numără şi Roxana Grec şi Cristian Jimborean, doi tineri din Zalău care, cel puţin până acum, nu au însemnat absolut nimic pentru lumea muzică, nici măcar pentru cea locală.
„De mică mi-a plăcut să cânt, dar până nu l-am cunoscut pe Cristian nu am cântat niciodată în faţa unui public”, povesteşte Roxana. Întâlnirea celor doi a avut loc în toamna anului trecut. „Eu eram organizator principal al Balului Bobocilor la Grupul şcolar „Voievod Gelu”, iar Roxana, una dintre „boboace”. La proba de aptitudini de la preselecţii ea a spus că alege să cânte, iar eu i-am propus să facem un duet”, îşi aminteşte Cristian despre începuturile lor.
La concursul organizat de Antena 1 s-au decis să participe după ce au văzut, iniţial la Balul Bobocilor, iar ulterior şi la alte evenimente organizate în şcoală, că duetul lor are priză la public, chiar dacă publicul era format, în această fază, din cunoscuţi – colegi şi profesori. Roxana povesteşte că şi-a dorit să participe la un astfel de concurs în momentul în care a văzut un show asemănător la o televiziune concurentă. Aşa că, ştiind că şi partenera lui îşi doreşte şi având şi el o pasiune pentru cântat, Cristian a aplicat la X Factor, alături de Roxana, imediat după startul înscrierilor.
Despre parcursul lor în cadrul concursului cei doi tineri din Zalău nu au voie să spună foarte multe. Spun doar că sunt încrezători în şansa lor şi că, indiferent de rezultatul final, îşi doresc