Ada Stanca. Aţi trimis o recenzie corectă, pertinentă şi echilibrată. Aveţi indiscutabile calităţi. Vă referiţi la o carte care a luat un premiu de debut al USR pe 2008, dar care mie nu mi-a plăcut deloc. Am desfiinţat-o ca atare, pe-atunci. O consider şi acum o inepţie absolută. Asta nu anulează însuşirile dvs. de critic. Vă sugerez să aveţi în vedere două lucruri: activitatea de recenzent nu poate fi una sporadică, ea se întemeiază pe urmărirea permanentă a fenomenului literar şi apoi ea se referă la cărţi cît mai recente. Ca urmare, aştept opinii critice despre volume apărute de curînd şi vă asigur că vă puteţi croi drum în domeniu. Vă rog să îmi trimiteţi şi cîteva date despre formaţia şi activitatea dvs.
Gabriela Blanariu. Scrieţi că vă place culoarea roşie. Mie nu! M. R. Paraschivescu a scris o parafrază la Garcia Lorca. Lui Garcia Lorca îi plăcea verdele (ceea ce nu i-a salvat viaţa), iar lui MRP roşul, păcatele sale fie iertate! Dvs. ziceţi: Că inima ta, roşie a vrut să fie/ Ca şi macul ce doar prin culoare ştie,/ An de an, să sporească în Karate, lanul [...] Ai părul roşu/ Şi, de-ţi arunci privirea înspre suflet,/ Focul încă nestins din el ţi se arată/ Atît de-aproape/ Că nu poţi spune/ Că nu-ţi place roşu. Acum fiecare cu ale lui: unora le place movul, altora portocaliul. Problema dvs. nu e culoarea aleasă, ci utilizarea locurilor comune în care vă complaceţi: de-ţi arunci privirea înspre suflet, focul încă nestins şi altele, destule. Scuturaţi-vă de ele şi mai trimiteţi.
Coralia Zotic. Din poezia dvs. am înţeles că vîntul e surd şi Luna este oarbă. Dar şi că talentul dvs. e surdo-mut: De ce asculţi de luna care oarbă/ Se-ncumetă să ardă gânduri iuţi şi şterse/ Pe geana lacului împresurat în tremurul de iarbă/ Pe lacrimile mării de nepăsare arse? Să observă că şi prozodia e şchioapă, întrucît oarbă rimează cu iarbă, dar şterse n
