Giurgiuveanca a fost prima pe lista candidaţilor admişi la Conservatorul „Luigi Cherubini” din Florenţa, Italia, în 2008, şi are deja primul rol feminin într-un spectacol de operă.
Adriana s-a îndrăgostit de muzică la vârsta de şase ani, când s-a înscris în Ansamblul Folcloric „Mugurel de Vlaşca” condus de preotul Mihail Balaban şi soţia acestuia, Ecaterina Balaban. Cei doi aveau să-i prezică tinerei un viitor de succes aşa că au îndrumat-o spre o carieră artistică.
Pasiunea pentru muzica clasică a apărut la trei ani mai târziu, când a auzit, întâmplător, o arie la televizor. Din acel moment a început să asculte foarte multă muzică clasică şi încerca să-şi imite interpreţii favoriţi.
Drumul spre Italia
Părinţii mei şi-au dat seama de calităţile vocale şi m-au dus imediat la Şcoala Populară de Arte. Acolo am studiat timp de cinci ani cu profesoara Iuliana Cordie căreia îi port o adâncă recunoştinţă pentru grija cu care m-a ajutat să mă dezvolt pe acest drum dar şi pentru susţinerea pe care mi-a dat-o. Păstrăm şi acum legătura pentru că m-a făcut să cred în visul meu”, povesteşte Adriana.
Primul pas important către o carieră în acest domeniu a fost admiterea la Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din Bucureşti.
“Liceul mi s-a potrivit ca o mănuşă. M-am acomodat repede şi mi-am făcut mulţi prieteni acolo. Am început cu teatrul iar după doi ani am optat pentru canto. Am intrat cu cea mai mare medie atât la teatru cât şi la canto”, mai spune giurgiuveanca.
Participările la concursuri şi recitaluri, pregătirea la un alt nivel mult mai ridicat au făcut-o să-şi dorească mai mult.
Şi-a dorit să plece în Italia să studieze şi şi-a încercat norocul la Conservatorul de Muzică „Luigi Cherubini” din Firenze, Italia.
„Ei aveau în plus şcoala şi educaţia pentru operă. «Luigi Cherubini» este unul dintre cele mai bune conservatoare din It