- Istoric - nr. 849 / 19 August, 2011 Nu voi evoca evenimentul istoric, nu voi cita din cele auzite la zeci de simpozioane sau sedinte festive desfasurate cu ocazia zilei de 23 August, si nici despre cele povestite de comandantul plutonului de executie (care a tremurat in fata maresalului) nu voi pomeni. Doresc sa trec in revista cele traite cu ocazia sarbatorilor nationale din regimul trecut si dintre acestea doar cele care m-au impresionat mai mult (sau mai putin). Eram copil mic si, in apartamentul vecin, unde locuia modest, dar cu o decenta rara, o familie de fosti ilegalisti, am auzit intr-o dimineata un "Traiasca 23 August!” rostit din suflet, rostit cu bucurie si stropit cu un pahar de vin, asa cum se cuvine. Sosise fiul lor de la Scoala Superioara de Partid si bucuria revederii ii insufletise si mai mult, mai tarziu, am inteles, ca, de fapt, urarea se adresa mai mult Fabricii de mobila 23 August, care asigura locul de munca, venitul decent, masa la cantina si gradinita cu program prelungit pentru nepoti. Era pe atunci cea mai mare unitate de prelucrare superioara a lemnului din sud-estul Europei si dadea marca industriei targumuresene. Tata, imbracat in tinuta de parada a sportivilor, m-a luat pe bara bicicletei, m-a dus in centru, ne-am intalnit cu frumosii de la UCFS si cu dr. Dorgö (medic sportiv de elita). M-au luat de mana si sub padurea de steaguri duse de avangarda sportivilor, am defilat pana la Catedrala. Am baut putina apa din gura broastei, doctorul m-a luat in carca si asa am vazut intreaga defilare ce a urmat. La masa de pranz eram doar familia. Nu a venit nici bunicul, nici unchiul Vasile, nici nasii nelipsiti la sarbatori. Ei nu sarbatoreau. Bunicul le tinea doar pe cele sfinte si se rusina de capitularea armatei in fata sovieticilor, unchiul Vasile tinea doliu dupa Maresal, iar unchiul Bela si matusa Maria si-au vazut de treburile lor impuse