Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo Vreme frumoasă în toată ţara

Publicat in Ziua Constanta, vineri 19 august 2011 ·

Vremea intră într-un proces de încălzire care va avea vârful sâmbătă. Pe teritoriul ţării noastre pătrunde o masă de aer cald, venită dinspre vest şi sud-vest, care acoperă treptat toată ţara. Sâmbătă, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, cu peste 30 de grade la amiază şi chiar 35 de grade în jumătatea de sud. Dar în noaptea de sâmbătă spre duminică se schimbă masele de aer şi începe o nouă răcorire.

Vremea intră într-un proces de încălzire care va avea vârful sâmbătă. Pe teritoriul ţării noastre pătrunde o masă de aer cald, venită dinspre vest şi sud-vest, care acoperă treptat toată ţara. Sâmbătă, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, cu peste 30 de grade la amiază şi chiar 35 de grade în jumătatea de sud. Dar în noaptea de sâmbătă spre duminică se schimbă masele de aer şi începe o nouă răcorire.

Finalul verii ne aducevineriîncă o zi frumoasă, cu cer variabil, mai mult senin. Doar în zona Carpaţilor Orientali vor fi posibile după-amiază ploi slabe, de scurtă durată. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ieri, se vor încadra între 25 şi 33 de grade.

În capitalăziua va fi însorită, iarmaxima va urca până la 31 ... 32 de grade.Presiunea atmosferică, scade de la 757 mm coloană de mercur, valoare doar o idee sub cea considerată confortabilă pentru organismul uman.

Sâmbătăavem parte de vreme frumoasă,însorită în sud, dar în nordul şi în nord-estul ţării ca şi la munte, vor fi şi unele înnorări şi ploi însoţite de descărcări electrice, pe arii restrânse însă.Vântul suflă slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime pornesc de la 27-28 de grade în regiunile nordice şi ating 35 de grade în Oltenia.

Amiaza aduce soare arzător şi34 de grade în capitală, cam cald pentru data din calendar, dacă ne gândim că maxima normală ar trebui sa fie 29-30 de grade.

Duminicăse ma

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 6 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 5 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 12 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 10 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°