Agenţiile judeţene de protecţie a mediului au înregistrat, în prima sesiune a Programului 'Casa Verde' pentru persoane fizice, derulată în perioada 1 iunie - 15 iulie 2011, aproape 24.000 de dosare depuse în valoare de peste 144,4 milioane lei, relevă datele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit Agerpres.
În sesiunea organizată în decursul unei luni şi jumătate, au fost depuse la agenţiile judeţene de protecţia mediului 23.938 dosare de finanţare, ceea ce reprezintă o creştere procentuală de circa 26% faţă de statistica înregistrată la data de 5 iulie., când numărul dosarelor era de 19.000. Dosarele înregistrate se află, la ora actuală, în analiză, precizează AFM.
La sesiunea precedentă a programului guvernamental au fost acceptate 14.000 de proiecte dintr-un total de 16.000 depuse, iar pentru alte circa 4.000 sumele aferente au fost achitate.
Bugetul alocat Programului 'Casa Verde', pentru anul 2011, este de 100 de milioane de lei, fiind distribuit la nivelul fiecărui judeţ în funcţie de numărul de locuitori al acestuia. Începând cu data de 1 iunie, persoanele fizice îşi pot depune dosarele de finanţare nerambursabilă la agenţiile judeţene de mediu din localităţile unde domiciliază.
Programul se adresează exclusiv persoanelor fizice şi constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru mediu, în funcţie de tipul instalaţiei. Se acordă până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare, până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură şi până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.