Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cianură de la domnul preşedinte

Publicat in Adevarul, vineri 19 august 2011 ·

Acces la bogăţiile lumii are doar o mână de oameni. Care, pentru a-şi proteja modul de viaţă, sunt în stare să-şi ucidă semenii.

Din mijlocul singurului loc sălbatic din Europa, plutind pe apele Deltei, marinarul priveşte încă o dată drept înainte şi judecă strâmb. Printre accesele de râs provocate de fusta unei blonde, preşedintele României a anunţat că sprijină atacul spre inima pământului de la Roşia Montană. „Vedeţi că preţul aurului a crescut foarte mult, deci beneficiile ar fi foarte mari. Ce ţară stă cu averea îngropată în pământ fără să o pună în valoare?". Şi participă fără nicio jenă la marea minciună a stării de bine. Că o bogăţie aflată în adâncurile unui munte va aduce bunăstare unui popor întreg. Iar acum, când cei mai mulţi dintre noi avem senzaţia că va veni sfârşitul lumii, odată cu marea criză, o astfel de promisiune este înghiţită cu bucurie, ca o izbăvire, cu zâmbetul tâmp pe faţă.

În urmă cu ceva zeci de ani, Israelul, ţară aflată în plin deşert, şi-a pironit ochii în apa Iordanului. Şi şi-a spus: „Cum să stăm noi cu o asemenea bogăţie sub nas şi să nu profităm?". Au construit mii de ferme. Au umplut pieţele şi supermarketurile lumii cu legume şi fructe. Fiecare dintre acestea conţinea o picătură din apa râului. Acum, Iordanul, la vărsare, e doar o prelingere de apă. Iar Marea Moartă scade cu un metru în fiecare an. Borneo este a treia insulă ca mărime din lume. Cu două decenii în urmă, aici era una dintre cele mai frumoase şi mari păduri primare. Acum, ţara este acoperită de palmieri. Uleiul din acest copac satisface cererea tot mai mare de hrană, dar merge şi în milioanele de tone de cosmetice, detergenţi şi combustibil alternativ.

Alte ţări au tăiat tot şi au pus eucalipt. Pentru hârtie. În Haiti, numită odată „Perla din Caraibe", mai există doar 2% din păduri. Pământul a fost răscolit pentru cărbune. La urma urmei, „era

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°