Traiesc într-o tara unde cultura este considerata un moft si, prin urmare, lumea nu da prea multi bani pe ea (la propriu si la figurat).

În vremea aceasta, politica si fotbalul - la care, nu-i asa?, tot românul se pricepe - se bucura de un mare interes printre concetatenii nostri si stârnesc pasiuni pe masura. Iar banii cei mai multi într-acolo se îndreapta. Interesant e ca acestea sunt si domeniile la care stam cel mai prost. Politica este falimentara în România (dovada - situatia catastrofala în care ne aflam), iar fotbalul românesc a ajuns în coada clasamentelor europene. În plus, calitatea politicienilor sau a oamenilor care se ocupa de fotbalul autohton este cel putin îndoielnica. Cu toate acestea, publicul nu se satura sa se uite în gura lor.

Cultura româna, însa, nu prea are motive sa tina capul plecat când iese în lume. Nu vorbim de înaintasii celebri, ca Brâncusi sau Ionesco, ci de ce se întâmpla astazi cu faptele artistice ale conationalilor nostri. Filmele românesti câstiga premii importante în strainatate, muzicienii români sunt ovationati pe marile scene ale lumii, spectacolele de teatru se bucura si ele de succes când participa la festivaluri internationale. Prin urmare, acestea fac mult mai mult pentru imaginea României decât toti politicienii si fotbalistii mioritici luati la un loc.

E adevarat, exista o diferenta mare de audienta: un meci de fotbal, pe un stadion european, strânge zeci de mii de spectatori, la care se adauga telespectatorii, astfel ajungându-se la ordine de marime de sute de mii sau chiar de milioane de persoane. Dar nu e mai bine, decât sa te faci de râs în fata unui numar asa de mare de privitori, sa fii apreciat de mai putini?