Steaua a obţinut o victorie preţioasă în turul cu ŢSKA, cu atît mai remarcabilă cu cît, înregistrată în faţa unui adversar puternic, a fost una muncită, rodul devotamentului şi al transpiraţiei. Spre lauda lor, băieţii lui Levy au dovedit atitudine, au luptat exemplar. Deşi realizările lor au diferit, distingîndu-se în mod special Galamaz, Iliev, Brandan şi Bourceanu, toţi au alergat ca maratoniştii. Inclusiv Cr. Tănase, M. Costea şi Tatu, ultimul şters pînă să marcheze, cei care au convins mai puţin. Nici ei n-au rămas însă datori la capitolul angajament. Au vrut şi s-au străduit, efortul colectiv constituind cea dintîi explicaţie a reconfortantului succes roş-albastru.
Surprinzător, fişa tehnică a partidei n-a avantajat-o pe Steaua: ŢSKA a avut o posesie superioară, 51,4 la sută, 9-5 la cornere, în vreme ce ocaziile de gol s-au împărţit egal, cîte 5 de fiecare echipă. Monitorizarea a venit să demonstreze încă o dată că nu-i hotărîtor să joci mai mult, ci să joci mai bine. Să fii pragmatic, să foloseşti la maximum resursele şi să exploatezi la fel oportunităţile. Împinsă de la spate de minunatul public clujean, exact asta a reuşit Steaua. A făcut ce trebuia.
Aceia care susţin că rezultatul primează statisticii au dreptate. În măsura în care statistica e totuşi de luat în seamă, cea consemnată joi seara induce ideea că formaţia din Ghencea (nu voi înceta s-o numesc astfel) a beneficiat şi de o conjunctură favorabilă cînd a învins cu 2-0. Nu-i zic noroc, dar n-aş greşi foarte tare dacă i-aş zice!
Sigur, Steaua putea cîştiga şi mai clar. Pe de altă parte, i-a trecut glonţul pe la ureche în cîteva rînduri, mai ales la ocazia monumentală ratată de Zicu spre final. Să ne bucurăm că a scăpat fără gol, însă şi să observăm că a scăzut uneori ritmul, ba l-a şi pierdut în debutul reprizei secunde, stăpînit de bulgari. A alternat momentele de iureş cu cele d