Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Mangalia Ruşii predau luni unicul papirus românesc

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 20 august 2011 ·

Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia şi Primăria Municipiului Mangalia organizează luni, 22 august, de la ora 12.00, la sediul muzeului Callatis, ceremonia oficială de predare - primire a singurului papirus din România şi cel mai vechi papirus din Europa.

„În anul 1959 a fost descoperit, la Mangalia, un papirus datat în secolul IV î.Hr. Imediat după descoperire, a fost trimis pentru restaurare şi conservare la Moscova şi, timp de jumătate de secol, nu am mai stiut nimic despre acest papirus. În lucrările de specialitate, dar şi în diverse alte reviste şi ziare româneşti, autorii articolelor scriau că papirusul s-a distrus în momentul când a fost scos din pământ. În realitate, el a fost restaurat şi conservat, timp de trei ani, de Mihail A. Alexandrovski, un renumit specialist din Moscova, care a primit, pentru munca sa, din partea statului rus, cea mai înaltă distincţie.(...) Acest deosebit de important artefact va fi predat, în cadrul unei ceremonii oficiale, de către dr. Alexander Lesovoy - director al Centrului de Restaurare I.E. Grabar din Moscova şi va fi primit de dr. Sorin Marcel Colesniuc - director al Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia.Întreaga istorie a descoperirii, trimiterii la Moscova pentru restaurare şi conservare, regăsirii după jumătate de secol şi readucerii în ţară a acestui deosebit de important papirus va fi prezentată în cadrul unei conferinţe de presă, care va urma după ceremonial, când vor putea fi văzute, în premieră, şi primele imagini, unele realizate cu raze ultraviolete şi infraroşii", spune cercetător ştiinţific dr. Sorin Marcel Colesniuc, directorul Muzeului Callatis. La evenimentul de luni vor fi prezenţi primarul Municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, profesori şi studenţi de la Universitatea regională de stat din Moscova, specialişti în istorie veche şi arheologie din universităţile şi muzeele din ţară dar ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Ilie Bolojan a promulgat LEGEA FUGARILOR

Gandul acum 27 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, vineri, legea potrivit căreia se consideră evadare și fapta persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea care nu se prezintă la organul de Poliție în vederea punerii în executare a mandatului. Ac

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor maşini electrice fabricate la Craiova

News.ro acum o ora
Ford Otosan începe livrarea în Europa a primelor vehicule electrice fabricate în România. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice, Puma Gen-E, E-Transit Courier şi E-Tourneo Courier. ”Ford Otosan, unul dintre cei mai mari producăto

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°