Curvele, vandalii, vitezomanii, cerşetorii şi ghinioniştii prea săraci ca să-şi poată plăti amenzile pot, de-acum, să-şi cureţe păcatele cu mătura.
Primii contravenienţi cărora instanţele de judecată le-au convertit amenzile în muncă în folosul comunităţii au fost daţi săptămâna trecută în grija Primăriei, pentru a fi puşi la lucru. Aceştia îşi răscumpără greşelile făcând curăţenie în celebrul ghetou ţigănesc Ţincapana, pe malurile Crişului sau în parcuri...
Amnistie de nevoie
La sfârşitul anului trecut primarul Ilie Bolojan a cerut Consiliului Local să şteargă din contabilitatea municipalităţii amenzi neîncasate de 2,3 milioane de lei. Aparent generoasă, măsura fusese luată pentru că oraşul nu mai avea nicio şansă să recupereze banii.
În cinci ani, pe birourile Primăriei se adunaseră peste 3.600 de procese-verbale de pe urma cărora nu putea încasa nimic din simplul motiv că autorii contravenţiilor sancţionate de poliţişti, jandarmi sau controlori OTL nu aveau nici venituri care să fie poprite, nici bunuri de executat silit. Indiferent că a fost vorba de curve prinse la "produs", beţivi care au provocat scandaluri, pasageri frauduloşi sau vânzători de nimicuri la colţ de stradă, contravenienţii au scăpat de pedepse pentru că nu aveau decât sufletul.
Primarul Ilie Bolojan a înghiţit greu situaţia dar, pentru ca situaţia să nu se mai repete, în această primăvară a cerut ca "sufletele" să fie puse la "cazne"...
Condamnaţi la muncă
Din primăvară, Primăria solicită instanţelor să transforme amenzile contravenienţilor "insolvabili" în ore de muncă pentru comunitate. Astfel, oraşul economiseşte cu cheltuielile de salubrizare, iar curvele şi scandalagiii îşi ispăşesc pedepsele făcând curăţenie pe malurile cursurilor de apă, pe drumuri, în parcuri sau chiar în extravilanul oraşului.
Primele rezultate au început deja să apară. "