Plecând într-o călătorie de documentare am fost silit să părăsesc pentru o săptămână emisiunile televizate, conferinţele de presă şi declaraţiile autorităţilor. M-am pierdut prin câteva sate transilvane izolate ca nişte fortăreţe. Verzi, frumoase şi pline de oameni. Vreau să vă spun povestea a trei dintre ele.

Mălâncrav e la 15 kilometri de drumul naţional care leagă Sighişoara de Mediaş. Porumbul creşte înalt pe acolo şi dealurile din jur sunt îngrăşate de multe livezi cu meri. E frumos locul. Pe drumul îngust şi prost care duce spre sat am jubilat întâlnind puzderie de maşini cu număr de Germania. „Vin străinii la agroturism“, mi-am spus. La intrarea în Mălâncrav e o uliţă plină de case sărăcăcioase locuite de ţigani. Am căzut în capcana stereotipului spunându-mi: „Aha, sunt maşinile ţiganilor plecaţi la muncă în Germania“. Am înaintat spre mijlocul satului şi, în praful drumului, jucau amestecaţi fotbal o adunătură de copii în trei culori: tuciuriii din naştere, arămiii de la soare şi blonzii înroşiţi. Îşi strigau unul altuia în trei limbi: ţigăneşte, română şi germană. Am prins un puşti cu părul blond şi mi-a spus că a venit din Regensburg, în vacanţă cu Oma şi Opa. Bunicii lui sunt saşi născuţi în Mălâncrav şi, laolaltă cu alte câteva sute de familii plecate imediat după 1989 în Germania, se întorc o lună pe an să-şi facă vacanţa „acasă“. E mai frumos decât în Germania şi copiii mănâncă mai sănătos. Aşa mi-a spus Oma. Am întrebat-o de ce nu stau mai mult. A arătat atunci cu degetul înspre şcoala din sat. Stătea să cadă.

Viscri e un nume celebru. Aici şi-a cumpărat prinţul Charles o casă: cea mai veche din sat, aproape 400 de ani. Din cauza asta, maşinile cu număr străin de aici chiar sunt ale unor turişti. Cei 15 kilometri până la şoseaua europeană îi faci în jumătate de oră, atât de spart e drumul. Dar turiştilor le place: se plimbă cu căruţa, învaţă