Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intalnirea pe comisii a fost amanata din cauza sedintei USL

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 20 august 2011 ·

Dumitru PantaziSedintele pe comisii ale consilierilor locali, care trebuiau sa se intalneasca vineri dimineata, au fost amanate. Liderii PSD au mers in biroul primarului Grigore Craciunescu pentru a discuta pe marginea proiectelor care ar fi trebuit dezbatute, dar se pare ca reprezentantii celor doua formatiuni politice, PSD si PNL, nu au ajuns la un consens.

Intalnirea s-a prelungit, iar dupa aproape o ora, ceilalti consilieri locali au renuntat sa mai astepte sosirea liderilor din PSD si PNL. „Am respectat sfertul academic. Nu mi se pare frumos sa ne lase sa asteptam atata timp. Ar trebui ca respectul sa fie reciproc. Eu nu mai am de ce sta”, a precizat social-democratul Eduard Dumea, nervos pe atitudinea celor de la PSD, dar si PNL. Dupa cateva zeci de minute au renuntat sa mai astepte si ceilalti membri. „Am asteptat pana acum, dar inca nu s-a terminat sedinta. Acum nu pot sa raman singur in sala, daca ceilalti colegi au renuntat sa mai astepte”, a spus consilierul PSD Bogdan Alexa.

Dupa intalnirea din biroul primarului, liderul grupului de consilieri PSD, Dumitru Pantazi, a declarat ca nici macar nu se stia ce proiecte se vor discuta si ca abia la aceasta intrunire s-au dat materialele de sedinta. ”Eu abia acum am primit ordinea de zi. Era normal sa facem o analiza mai ampla. Sedinta pe comisii s-a amanat pentru miercurea care vine, in jur de ora 12.00”, a declarat Dumitru Pantazi.

Dumitru PantaziSedintele pe comisii ale consilierilor locali, care trebuiau sa se intalneasca vineri dimineata, au fost amanate. Liderii PSD au mers in biroul primarului Grigore Craciunescu pentru a discuta pe marginea proiectelor care ar fi trebuit dezbatute, dar se pare ca reprezentantii celor doua formatiuni politice, PSD si PNL, nu au ajuns la un consens.

Intalnirea s-a prelungit, iar dupa aproape o ora, ceilalti consi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 17 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 43 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum o ora
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°