Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comoara din barcă! » Dumitrescu şi Mihalachi au căştigat cea de-a cincea medalie de aur

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 20 august 2011 ·

Victor şi Alex au fost primii la Campionatele Mondiale de la Szeged în proba de canoe dublu pe distanţa de 500 de metri. Ei şi-au apărat medalia cucerită la Poznan în 2010.

"Vrem să rămînem neînvinşi pînă la finalul carierei!", spunea Alex Dumitrescu după ce el şi Victor Mihalachi cîştigau medalia de aur europeană la canoe dublu, în luna iunie, pe distanţa de 500 de metri.

După două luni de minunată întîmplare de la Belgrad, cei doi canoişti au mai făcut un pas spre împlinirea visului. Ieri, pe lacul de la Szeged, băieţii cu bandane roşii au rămas campioni mondiali pe jumătatea de kilometru. A fost o zi lungă şi obositoare, dar colorată în auriu.

Program matinal cu serii

Au pus canoea pe apă la 10:00, acea canoe cu botul negru şi cu zgîrieturi numai de Alex şi Victor ştiute. Erau primele momente al calificării în proba de 1.000 de metri, cea care este prezentă şi în programul olimpic. Şi-au conservat efortul, terminînd pe patru. Ştiau că mai au în faţă semifinalele pe aceeaşi distanţă, dar şi finala de după-amiază, de la 500. Au alergat după doi iepuri şi i-au luat de urechi pe amîndoi. După aproape trei ore erau din nou pe luciul apei, încordînd muşchii şi vîslind, avînd gînduri olimpice. Au trecut primii linia de sosire, printre rafale de vînt. Şi-au cîştigat locul în finala de azi, care începe la 16:18 (în direct, Eurosport) şi unde trebuie să se claseze între primele şapte echipaje pentru a lua încă de acum biletul pentru Londra.

După-amiază cu aur

Cînd alte trei ore se consumaseră la Szeged, la 16:01, cei doi au apărut din nou la startul unei probe, de data aceasta decisivă! Victor e împachetat în benzi de susţinere pentru tendonul de la umăr care-l sîcîie, dar îşi ascunde privirea în spatele ochelarilor. Alex, primul în barcă, e ţanţoş, încordat şi se uită doar înainte. După 2 kilometri parcurşi deja de dimineaţă, ultimii ci

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 14 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°