Industria cosmetică prosperă exploatând teama noastră de mirosurile neplăcute ale transpiraţiei. Clasicul şi limitatul deodorant este mai nou concurat de antiperspirant. Cum alegem între deodorant şi antiperspirant şi cum este indicat să le folosim pentru a ne proteja pielea, dar şi pentru a evita mirosul neplăcut al transpiraţiei?
Dacă la început nu aveam la dispoziţie decât deodorantul, între timp, a fost retrogradat din funcţie şi trecut la categoria produs cosmetic. Deodorantul „cosmetizează" mirosul neplăcut prin distrugerea temporară a bacteriilor care îl cauzează.
Concurentul deodorantului, antiperspirantul, merge mai departe în combaterea mirosurilor neplăcute, inhibând activitatea glandelor sudoripare. Pe care să-l alegem? Specialiştii ne vin în ajutor. „Cel mai sănătos este deodorantul care omoară bacteriile şi schimbă în parfum mirosul neplăcut al transpiraţiei", e de părere doctorul dermatolog Anca Zbranca, de la Clinica Roderma, din Iaşi.
„Să nu uităm apa şi săpunul"
Antiperspirantele pot fi găsite atât sub forma clasică de roll-on sau spray, cât şi sub formă de cremă, gel de duş sau chiar săpun. Dacă sunt însă şi recomandate, ne spune medicul Anca Zbranca. „În primul rând, deşi sunt la modă, antiperspirantele au o acţiune nenaturală asupra organismului, glandele sudoripare fiind făcute pentru a elimina substanţele nocive şi pentru a echilibra termic organismul. Transpiraţia este extrem de necesară şi în loc să o oprim ar fi preferabil să-i înlăturăm doar mirosul, dacă ne deranjează, utilizând deodorante în loc de antiperspirante", spune Anca Zbranca.
„Oprirea temporară a secreţiei sudorale poate duce la inflamaţii, infecţii, hidrosadenită, foliculită axilară, pigmentarea axilară cu săruri de aluminiu şi colorarea inestetică a axilei în gri-negru. Ca să nu mai vorbim despre studiile care incriminează sărurile de aluminiu ca