Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarii Gărzii Financiare driblează la pat concedierea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 august 2011 ·

Jumătate dintre comisarii Gărzii Financiare Botoşani care ar fi trebuit să fie disponibilizaţi sunt în continuare angajaţi ai instituţiei. Aceasta la mai bine de o lună de la terminarea concursului.

Pe 16 iulie a avut loc cea de a doua probă a testării profesionale organizate de Comisariatul General în vederea desemnării angajaţilor concediaţi, pe 23 iulie le-au expirat şi preavizele celor care au picat la concurs, însă doar trei din cei şase comisari care nu au primit notă de trecere au părăsit instituţia. Daniel Moruzi, Dragoş Budeanu şi Nelu Nechita nu mai sunt salariaţi, în timp ce Liviu Mahalagiu, Laur Nechita şi Petrică Ostin figurează în continuare printre angajaţi. Ei au comunicat iniţial conducerii secţiei de la Botoşani că se află în concediu medical, apoi au anunţat prelungiri, astfel încât nu li s-au putut înmâna deciziile de încetare a raporturilor de muncă.

Proces deschis la Suceava

Primii doi menţionaţi au condus în trecut Garda Financiară de la Botoşani. Mahalagiu s-a înscris la concurs, dar nu a mai participat, ceilalţi doi au luat parte şi la testare. Cu excepţia lui Liviu Mahalagiu, toţi ceilalţi au deschis proces la Curtea de Apel Suceava prin care contestă ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de organizare a concursului. "Ei se află în fața unui caz bine justificat întrucât există o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a ordinului pe care l-au atacat. Ordinul emis nu este în vigoare, a fost pus în executare fără a fi publicat în Monitorul Oficial", declarat Simona Bosovici, avocatul comisarilor. Aceştia au deschis acţiuni separate, primul termen consumându-se pe 4 august la Curtea de Apel Suceava.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Giurgiu care urma să păzească o secție de votare, găsit împușcat în cap, în mașină

HotNews acum 32 minute
Un poliţist de frontieră, în vârstă de 22 de ani, a fost dus la spital inconştient, după ce a fost găsit împuşcat în cap, duminică dimineață, în mașina persoanală, în localitatea Frăţeşti din judeţul Giurgiu, informează Inspectoratul Teritorial al P

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Ora 11 - peste 1.700.000 de români şi-au exprimat votul la urnele din ţară şi din străinătate

Mediafax acum 22 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 27 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 53 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Drone neidentificate, reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Luăm în serios ameninţările”

HotNews acum 45 minute
„Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au transmis forţele aeriene americane (USAF) care au declarat că nu este clar dacă dronele ar trebui considerate ostile, potrivit The Guardian. Dronele

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°