Deşi vara este pe ducă, mulţi dintre noi încă visează la un concediu în vreo ţară exotică. De obicei folosim pe post de surogat imagini (poze sau filme). Însă azi vreau să ne jucăm cu sunete. Să hoinărim cu ochii închişi, purtaţi de muzică, în colţuri de lume pline de culoare. Mijlocul de transport? Câteva instrumente muzicale tradiţionale, cu care poate nu sunteţi familiarizaţi (dar se rezolvă ). Biletul este aproape gratis. Vă costă nişte click-uri şi ceva minute din week-end-ul vostru. Sunteţi gata? Prima destinaţie: India…
Tabla este un instrument de percuţie (utilizat în muzica clasică Hindustani sau în cea populară şi religioasă din subcontinentul indian), format din două tobe de mărimi diferite. Cea mică, făcută din lemn de teak sau de palisandru, se numeste dāhina, siddha sau chattū – i se mai spune şi dreapta, deoarece se foloseşte cu această mână; cea mare poartă numele de dagga, duggī, dhāmā sau, aţi ghicit, popular i se spune şi stânga. Poate fi creată din tot felul de materiale: de la alamă, cupru şi aluminiu, până la oţel, lemn sau argilă . Ambele tobe sunt acoperite cu piele de vacă sau capră, iar zona centrală (vezi poza), numită cerneală, e făcută dintr-un amestec de amidon şi pulbere neagră. Folosind degetele şi palmele în diferite poziţii şi combinaţii, se pot obţine la tabla o mare varietate de sunete. Istoria instrumentului nu este foarte clară, dar o legendă locală spune că poetul din secolul 13, Amir Khusrau, l-ar fi inventat, despicând în două fie un mrudangam (tobă din sudul Indiei), fie un pakhawaj (echivalentul acesteia din nordul Indiei). Există chiar şi un proverb legat de asta : When broke, it still spoke.
Să vedem aşadar cum… vorbeşte. Am ales două piese interpretate la tabla de către Zakir Hussain (un virtuoz al genului), acompaniat de Dilshad Khan (la sarangi) şi de fraţii Ganesh şi Kumaresh (doi dintre cei mai mari v
