Tonea – Alba. Un sat aflat în vârful Muntelui Şureanu, în care oamenii n-au nevoie de ceas pentru că timpul are aici alt preţ. Un preţ pe care numai localnicii îl ştiu cu adevărat. Obişnuiţi cu greutăţile din vârf de munte, nu se plâng. Îngenunchează lângă brad, copac sfânt, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest loc binecuvântat. Raiul pe pământ.

Ne aflam tot în judeţul Alba şi tot într-un loc binecuvântat: Vinerea, sat de oameni gospodari şi păstrători de datini străbune. Gazdele noastre, Nicu şi Anca Herlea ne-au dezvăluit din tainele cărărilor montane pe care ei le cunosc îndeaproape, de ani de zile, mai cu seamă din momentul în care Anca a fost repartizată învăţătoare în satul Tonea, în urmă cu foarte mulţI ani. I-a fost greu să-şi lase gospodăria şi familia şi să se mute în vârful muntelui. Auzise de acest mirific loc însă, cu inima strânsă, a pornit spre satul în care avea să rămână un an. Felul oamenilor de a fi şi frumuseţea locurilor i-au adus alinare. Către Tonea ne-am îndreptat cu toţii într-o dimineaţă de vară…

Am lăsat în urmă drumul european ce leagă Cugirul de Sebeş şi am străbătut comuna Pianu, pe un drum judeţean. Peisaje splendie, scăldate în verdele naturii, străluceau mângâiate de razele soarelui. La un moment dat, o troiţă te îndeamnă să-ţi faci cruce, înainte de a merge mai departe. Aici ne-am oprit şi ne-am împărţit în două tabere. Drumul forestier pe care trebuia să-l parcurgem nu e uşor, chiar şi pentru cunoscători, aşa că am decis să lăsăm o maşină în acest loc. Anca Herlea a devenit ghid pentru un grup format ad-hoc, urmând să-l călăuzească spre Tonea, pe râu, prin pădure. Deşi, iniţial, am fost tentată să aleg acest traseu, în cele din urmă am decis să urc cu maşina de teren, avându-l ghid pe Nicu Herlea. De cum am traversat podul de peste râu am intrat în umbra deasă a pădurii.

Maşina, condusă de Nicu, urcă greu dru