În tinereţe a proiectat mine, cariere şi a condus un Institut. Acum, la pensie, Florea Neagu îi caută prin arhive pe "eroii necunoscuţi” ai ţării, inexistenţi în cărţile de istorie. Deocamdată l-a descoperit pe Schindler de România şi mai urmează.
Munţi de dosare zac risipite pe masa din sufragerie. Se iţeşte din dosul lor chipul unui bunic cu ochelarii pe nas. "... şi cum vă spuneam, de data asta sunt pe urmele unui alt erou român necunoscut”, zice. Îşi scoate ochelarii, o vreme stă mut, îşi trece o mână prin păr şi într-un târziu şopteşte: "Este un ofiţer care şi-a riscat viaţa pe frontul de răsărit în ’42, salvând nişte zeci de persoane”. Cine să fie, oare? Manualele nu-l pomenesc. Dar pensionarul Florea Neagu îl ştie. Povestea eroului ne-a spus-o numai pe jumătate, să ne atâţe numai. "Restul, după ce mă întorc de la arhive”. Din nou la arhive? Cam greu pentru un bunic de 79 de ani, te-ai gândi.
"Recunosc, am greşeli de educaţie: am fost format să muncesc zilnic”
Dar nu-i nimic, el a mai făcut-o odată cu succes. Doi ani la rând a stat pe capul autorităţilor din Cernăuţi, în Ucraina, să obţină dovezi că Schindler de România a existat cu adevărat. După sumedenie de adrese oficiale pe la arhivele Securităţii, după nenumărate deplasări Bucureşti – Cernăuţi pe propria cheltuială, în sfârşit, după sute de ore de trudă de săpături prin documente, a dezgropat comoara: actele originale din ’42 – ’44 care dovedeau lumii că românul Cornel Dumitrescu a salvat de lagăr 3.642 de evrei. Dar de ce s-a zbătut atâta, în loc să joace şah în Cişmigiu? Îşi pune ochelarii pe nas şi se uită fix, nedumerit: "Fiindcă oamenii trebuie să cunoască adevărul. Ce, nu merită? Bun, recunosc, am greşeli de educaţie: am fost format să muncesc zilnic”.
Şi când era directorul Institutului de Proiectări Miniere (IPROMIN) făcea la fel: venea duminica la serviciu, să-şi aranjez