Să revenim totuşi la mega-subiectul verii, care e educaţia. După spectaculosul Bacalaureat de anul acesta, o furtună de noi modificări urmează să aibă loc în anul şcolar viitor, totul “centrat pe elev”, după cum anunţă chiar ministrul. Cum am mai discutat pe aici, să centrezi reformele asupra elevilor este cel puţin dubios, deoarece asta implică ideea că rezultatele într-adevăr foarte proaste ale şcolii s-ar datora calităţii proaste a copiilor de acum, spre deosebire de cei din alte epoci. Mă abţin să mai calific acest tip de gîndire.

Astfel, o furtună de modificări îi aşteaptă din nou pe copii, modificări care par mai mult măsuri gîndite la disperare, aruncate în sistem în speranţa că ceva se va întîmpla să funcţioneze. Structura anului, evident, se modifică din nou (se pare că, la noi, dacă nu modifici structura anului nici nu te poţi numi ministru al educaţiei), prezenţa elevilor va fi monitorizată strict prin cartele magnetice (despre asta, aici), iar în primele săptămîni profesorii vor trebui să definească un “parcurs individualizat” pentru fiecare elev.

Cred că nimănui nu scapă tonul utopic al acestor măsuri. Nu tehnica mai bună o să-i ţină pe copii la şcoală, iar să crezi că profesorii vor face într-adevăr parcursuri individualizate pentru sutele lor de elevi e cel puţin naiv. Cam utopice par şi celelalte schimbări anunţate, care sună mai mult a (auto)încurajări de genul “o să evaluăm altfel”, “o să predăm altfel” etc. Cine o să predea altfel, profesorii debutanţi care se zbat în apropierea salariului minim pe economie?

În plus, măsurile acestea care culpabilizează elevul în loc să trateze cauzele profunde vin pe fondul unei mari neclarităţi faţă de ceea ce se întîmplă de fapt în educaţie. O analiză a sociologului Bogdan Voicu vine să răstoarne sau cel puţin să relativizeze mult ceea ce toată lumea pare să creadă despre rezultatele de la Ba