Luată de tsunami, o ambarcaţiune a fost "parcată" pe acoperişul unei case din Otsuchi. Astăzi, vasul cocoţat pe clădire este doar o amintire tristă După cutremurul din 11 martie, pe o şosea din Kessennuma abia se putea circula printre fiarele contorsionate. La cinci luni distanţă, drumul este aproape refăcut Un centru comercial a fost aproape ras din temelii la Otsuchi, însă dărâmăturile au fost rapid îndepărtateJaponia s-a confruntat pe 11 martie, anul acesta, cu cea mai gravă tragedie de după război. Atunci, un seism de 8,9 grade pe scara Richter, urmat de un tsunami puternic, a zguduit ţara din temelii. Peste 20.000 de persoane au murit sau sunt date în continuare dispărute după cutremurul care a lovit nord-estul Japoniei. Valurile seismice au provocat şi accidentul nuclear de la centrala Fukushima, cel mai grav înregistrat în ultimii 25 de ani în lume. Au trecut cinci luni de atunci, timp în care localnicii, după ce s-au dezmeticit din ceea ce li s-a întâmplat şi după ce şi-au plâns morţii, au pus osul la treabă pentru curăţarea şi reconstruirea zonelor afectate. Iar treaba a fost făcută cu mult simţ de răspundere, pentru că, acum, aceleaşi locuri devastate de cutremur şi tsunami abia dacă mai amintesc de tragedia din Ţara Soarelui Răsare. Imaginile cu zonele distruse, la cutremur şi după, vorbesc de la sine. "Japonia va depăşi catastrofa din 11 martie aşa cum a depăşit şi înfrângerea din Al Doilea Război Mondial. Ţara noastră s-a ridicat din ruinele războiului prin eforturile fiecărui cetăţean şi a depăşit multe dificultăţi până acum. Vom reconstrui, cu hotărâre şi forţă, zonele devastate şi Japonia", a afirmat premierul nipon Naoto Kan într-un recent discurs.
Luată de tsunami, o ambarcaţiune a fost "parcată" pe acoperişul unei case din Otsuchi. Astăzi, vasul cocoţat pe clădire este doar o amintire tristă După cutremurul din 11 martie, pe o şosea din Kesse