Serviciul Rutier Constanţa şi revista Scooter Fun au organizat în parcarea de la Carrefour Constanța o competiție a scuteriștilor din județul Constanța. Acțiunea a făcut parte din campania de educație rutieră „Alege viața“.
Scuteriștii au fost supuși probelor de viteză și de îndemânare printre jaloane, dar au trecut și de testul de legislație. Una dintre întrebări a fost legată de numărul de beri permise înainte de a urca pe moped. Răspunsul inspectorului Marius Ghiță a fost amuzant, dar lipsit de speranță pentru pasionații de bere: „Poți să bei oricâte, dar fără alcool“.
Odată stabilit acest lucru, scuteriştii au desenat cu roțile mopedelor pe asfaltul din parcarea hipermarketului, nu înainte de a urmări demonstrația agentului bucureștean Ionuț Marcu, detașat pe litoral pentru sezonul estival.
Acțiunea, menită să atragă atenția asupra importanței disciplinei în trafic, e justificată de accidentele în care sunt implicați scuteriștii. Anul trecut, 80 astfel de evenimente au avut loc în județul Constanța, iar în 2009 numărul lor a fost de 81, spun analizele Serviciului Rutier. „Ne interesează ca scuteriștii să conducă cât mai preventiv și să respecte toate regulile de circulație. Șoferii trebuie să conștientizeze că scuteriștii, motocicliștii și bicicliștii sunt din ce în ce mai vizibili în trafic și că riscul e mai mare atunci când ești pe două roți“, a spus Carmen Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliţiei Rutiere.
Întrecere pentru viaţă
Revista Scooter Fun, distribuită gratuit la nivel național, derulează pentru al treilea an un parteneriat cu Poliția Rutieră, iar astfel distracția și regulile își dau mâna, în sprijinul participanților la trafic. „Am pornit de la ideea de întreceri pentru a-i învăța pe scuteriști să fie mai responasabili în trafic și să înțeleagă faptul că viteza e bună pentru circuit, nu în trafic, unde r