Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde putem juca tenis de masă în Iaşi

Publicat in Adevarul, duminică 21 august 2011 ·

Jucătorii îşi pot aduce paletele personale sau pot folosi echipamentul pus la dispoziţie de proprietarii sălii. O oră de joc costă între 5 şi 10 lei.

Pasionaţii tenisului de masă care doresc să încingă un meci unu la unu sau în echipe de doi pot alege între mai multe locuri din oraş. Sala de la „Mr. Pong“, situată pe bulevardul Primăverii nr. 2, este special destinată acestei discipline şi dispune de patru mese. Preţul pentru o oră de joc este 5 lei în intervalul orar 10.00-16.30, de luni până vineri, iar până la ora 23.00, respectiv sâmbătă şi duminică între orele 11.00 şi 20.00, tariful urcă la 7 lei. Mesele pot fi rezervate la numărul de telefon 0746.781.526.

Joc gratis pentru cei care fac consumaţie

Tenis de masă poate fi jucat non-stop la cele trei mese din clubul Motor, situat în campusul Tudor Vladimirescu, lângă T17. Preţul pentru o oră este 7 lei, în intervalul 4.00 - 16.00. Tarifele urcă, între orele 16.00 şi 4.00, la 12 lei de luni până joi, respectiv la 15 lei de vineri până duminică. Cine doreşte să facă rezervare poate suna la numărul 0232.279.700.

Alte două mese de tenis se găsesc în Clubul Viper, situat la subsolul din complexul Iulius Mall. Programul începe la ora 12.00 şi durează până la ultimul client. Până la ora 16.00, preţul unei ore de joc, de luni până vineri, este 6 lei, respectiv 10 lei sâmbătă şi duminică. Tariful urcă la 12 lei de vineri până duminică după ora 16.00. Mesele pot fi rezervate la numărul de telefon 0740.123.333.

Nu în ultimul rând, se poate juca tenis de masă şi în Clubul Presei, de pe strada Zmeu nr. 3, lângă Universitatea „Petre Andrei“. Programul începe la ora 17.00. Clienţii care fac consumaţie în local au acces gratuit la masa de tenis din incintă.

Inventat de britanici, dominat de chinezi

Tenisul de masă a fost jucat prima dată acum aproape 130 de ani în Marea Britanie,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 50 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 29 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 23 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Parlamentul se reuneşte luni pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate / Opoziţia are la dispoziţie 3 zile să depună moţiune de cenzură

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Plenul comun a Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. P

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 29 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Mihai Stoica are un favorit-surpriză la FCSB: „I-am zis lui Gigi că trebuie să îl avem toată viața”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a spus că îi place foarte mult de Marius Ștefănescu (26, aripă stânga). - Gigi Becali, despre Marius Ștefănescu, în luna aprilie

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°