Gheorghe Ciuciu (57 de ani) şi Nicolae Nicolaescu (56 de ani) s-au angajat la Arpechim când a fost inaugurată prima instalaţie şi ies la pensie o dată cu închiderea Rafinăriei. Cei doi angajaţi au fost martori la vizitele de lucru ale lui Ceauşescu, s-au înghesuit în autobuzele pline cu muncitori şi au plâns împreună moartea celor 11 victime ale tragicei explozii din 1978.

La începutul anilor ‘70, Arpechim Piteşti, proiectată iniţial ca parte a unui complex petrochimic, era pe punctul de a se pune pe picioare, după ce, în 1964, a fost inaugurată prima instalaţie de negru de fum. În 1972, timidul Gheorghe Ciuciu, proaspăt absolvent al Grupului Şcolar de Petrol din Piteşti, păşea cu inima strânsă pe poarta combinatului. Îl aştepta un post de lăcătuş mecanic compresorist la una dintre cele mai râvnite întreprinderi din oraş: Rafinăria Arpechim.

Citiţi şi: OMV Petrom a solicitat autorizaţie pentru a demola Rafinăria Arpechim

„Nu exista, în momentul angajării mele, decât partea de Reformare catalitică, restul era un câmp imens. În 1972, când am venit eu, a început construcţia Carburanţilor şi Cracarea catalitică. Într-un an de zile s-a construit partea de Rafinărie care e acum în picioare. Mergeam într-o aglomeraţie de nedescris în autobuze, pe un praf insuportabil, pentru că nu era asfaltat. Nu erau nici drumurile care sunt acum, erau cu totul altele. Toată lumea era destinsă. Nu aveam griji, nu aveam stres, toţi veneam cu chef de muncă”, îşi aminteşte nea Gică, aşa cum îl ştiu apropiaţii.

Imediat cum coborau din autobuzele 2 şi 19, oamenii se îndreptau spre porţi, după care se schimbau în uniformele albastre şi începeau munca în secţii. 8000 de muncitori număra platforma în anii ei buni, adică mai bine de jumătate din totalul angajaţilor Dacia din zilele noastre. În prezent, la Rafinărie lucrează aproape 680 de oameni, în timp ce Petrochimia