În urmă cu câţiva ani, marea era doar o paranteză în carierele lor de avocaţi şi arhitecţi. După tsunami-ul crizei, nordul de pe busolă indică mai mult ca oricând înspre hobby. La Campionatul de Yachting Offshore de la Mangalia am descoperit o comunitate de oameni ai mării care fac bani pe uscat pentru a-şi întreţine pasiunea pentru apă.

„Deci o să stai tot weekendul pe un iaht, cu un cocteil cu umbreluţă în faţă". Aceasta a fost reacţia-standard culeasă de la colegii din redacţie în ziua în care i-am anunţat că voi reprezenta „Forbes România" la un campionat de yachting offshore. De înţeles.

Particula „iaht" într-o frază te duce automat cu gândul la miliardarii de pe Coasta de Azur, cei care îşi conduc ambarcaţiunile de sute de mii de euro între Cap Ferrat şi St.Tropez şi, între două sticle de şampanie băute în cockpit din pahare de cristal, mai opresc, din când în când, pentru o baie în larg.

IAHTUL ERA VELIER

Ca în bancurile clasice cu Radio Erevan însă, ,,iahtul" meu s-a dovedit a fi, de fapt, un velier, cocteilul o sticlă de apă de la gheaţă şi verbul „a sta" mai mult o figură de stil pentru voltele făcute la fiecare două-trei minute, sprijinită pe coate şi genunchi, pentru ca ghiul catargului să nu mă lovească în cap. Şi, cu toate astea, o experienţă pe care nu aş da-o la schimb pentru nicio margarita cu umbreluţă.

După un workshop intensiv cu Ovidiu Drugan în ziua de dinaintea cursei, un fel de „crash course" cum ar spune americanii, în care înveţi totul dintr-o suflare, echipa de jurnalişti din care am făcut parte a câştigat Cupa Presei, într-o competiţie premergătoare campionatului de iahting propriu-zis.

„Sper că vă este clar că VOI, jurnaliştii, aţi câştigat" încercau ulterior să-mi explice Victor şi Iulia Fulicea, căpitanul şi respectiv skipperul (n.r. - membru al echipajului) navei „Simina", ambarcaţiunea care ne-a fos