Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşăneanul anonim în ţară, vedetă peste hotare

Publicat in Adevarul, duminică 21 august 2011 ·

Alături de el, Ovidiu Cernăuţeanu şi Bogdan Ota sunt botoşănenii mai cunoscuţi în lume decât acasă. Toţi trei au ceva în comun: muzica şi ţara care i-a adoptat, Norvegia.

Puţini români ştiu cine este Mircea Joe Rusi, însă dacă rosteşti acest nume în ţările nordice sau chiar în cluburile de blues din Statele Unite ale Americii şi Canada o să ai surpriza să afli că botoşăneanul de 38 de ani este extrem de cunoscut şi apreciat.

A ajuns în Norvegia când avea 25 de ani şi în scurt timp a reuşit cu vocea şi chitara sa să cucerească primele locuri în topurile de blues din Peninsula Scandinavă. Înainte de asta a cântat în ţară cu diferite formaţii prin cluburi, în Bucureşti şi pe litoral, unde l-a întâlnit pe Ovidiu Lipan Ţăndărică care l-a încurajat să plece în străinătate dacă vrea să facă carieră.

Profesor de blues

„După ce am susţinut un recital la Clubul Phonix din Constanţa, Ţăndărică a rămas fără glas. A venit la mine şi mi-a spus că ori cânt româneşte, ori să plec în afară pentru că în ţară nu am nicio şansă să ajung mai sus. Toată lumea cânta în acea vreme muzică pop, iar blues-ul era apreciat doar în anumite cluburi. Puteam să plec oriunde, dar întâmplarea a fost că un prieten mergea în Norvegia şi aşa am ajuns în această ţară. Am devenit foarte cunoscut şi am ajuns să fiu chemat să cânt şi în Groenlanda. Câştigam la acea vreme 5.000 de mărci germane lunar“, îşi aminteşte Joe Rusi.

Botoşăneanul este cel mai apreciat bluesman norvegian şi de ani buni nu are rival pentru primele locuri în topurile de blues din ţările nordice. Acum se pregăteşte cu formaţia sa din Norvegia să scoată un album cu piese compuse de ei. Pe lângă activitatea de muzician, Joe Rusi este profesor conferenţiar la Şcoala de muzică din oraşul Flekkefjord. „În Norvegia nu contează că eşti vedetă. Trebuie să ai un loc de muncă pentru că acolo toată l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 28 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 27 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 51 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 40 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°