În minutul 40 al partidei, când scorul era 0-0, s-au auzit împuşcături în partea de nord a stadionului, iar suporterii au început să fugă, panicaţi, unii încercând să se adăpostească la baza scaunelor. Mai mulţi fotbalişti s-au îndreptat spre tunelul ce duce spre vestiare, aflat în partea sudică a arenei, iar ceilalţi jucători s-au adăpostit în zona băncilor de rezerve.
Conform oficialităţilor locale, schimbul de focuri de armă a avut loc la un baraj al poliţiei, după ce trei camioane au refuzat să oprească, iar mai mulţi bărbaţi aflaţi în vehicule au început să tragă în direcţia poliţiştilor. Unele gloanţe au ajuns în zidul exterior al stadionului. Au mai fost afectate de focurile de armă un magazin de articole sportive şi birourile TV Azteca. Un poliţist a fost rănit uşor la mâna stângă. După ce focurile de armă au încetat, suporterii au invadat terenul şi s-au îndreptat spre tunelul principal, locul cel mai îndepărtat de zona în care s-a produs incidentul. Jucătorii au urcat la tribuna oficială, unde se aflau familiile lor, pentru a le duce la vestiare.
După aproximativ o oră de la începerea schimbului de focuri de armă, care a durat conform unor surse cinci minute şi potrivit altora 15 minute, arena Santos Modelo, în care se aflau peste 20.000 de spectatori, a fost evacuată. Torreon este un oraş din nordul Mexicului, în care grupări rivale se luptă pentru controlul teritoriului de trafic de droguri. Violenţele legate de traficul de droguri în Mexic s-au soldat din decembrie 2006 cu peste 41.000 de decese.
În minutul 40 al partidei, când scorul era 0-0, s-au auzit împuşcături în partea de nord a stadionului, iar suporterii au început să fugă, panicaţi, unii încercând să se adăpostească la baza scaunelor. Mai mulţi fotbalişti s-au îndreptat spre tunelul ce duce spre vestiare, aflat în partea sudică a arenei, iar ceilalţi jucători