Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inconştienţă la Copşa-Mică: „Mergem la vale, mor şi noroc bun”

Publicat in Adevarul, duminică 21 august 2011 ·

Sinistraţii din Copşa Mică nici nu vor să audă de mutat în blocul pe care Primăria îl va amenaja pentru ei. La mai bine de o lună de la alunecările de teren, oamenii stau în continuare în zona afectată, iar în adăpostul pregătit de primărie nu a dormit nimeni.

Citeşte şi:

Un hoţ de cablu a blocat semnalizarea şi comunicaţiile CFR la Copşa Mică

Preferă să-i înghită pământul decât să-şi abandoneze agoniseala de o viaţă. Localnicii de pe două străzi din Copşa Mică, unde cu mai bine de o lună în urmă pământul a luat-o la vale, nu se clintesc din gospodăriile în care trăiesc de o viaţă, chiar dacă există riscul ca alunecările de teren să se repete în orice moment.

Dau vina pe autorităţi pentru ce s-a întâmplat şi spun că, şi în eventualitatea în care primesc parcele pentru case în altă parte, nu vor avea cu ce să le ridice. „Oamenii au animale, au atâtea, unde să se ducă? Blocul acela stă să cadă, e cel mai urât din toată Copşa. Or să se bage miliarde în blocul ăla, cu banii care se bagă acolo se putea face un zid de sprijin. Vor să ne facă fundaţii. Ne demolează casele şi ne fac fundaţii? Şi tu din 5-6 milioane să-ţi ridici tu casă? Nu se poate aşa ceva”, spune Ioan Ştefan Zeler, un localnic din zonă.

Şi Luminiţa Mărunţel, o altă localnică, este la fel de hotărâtă. Vrea zid de sprijin, nu un apartament la bloc în care să stea temporar, pentru că spune că acolo nu ar avea din ce să trăiască. „La bloc în niciun caz nu vrem să mergem. Ce să facem noi la bloc, că nu avem cu ce să trăim, n-avem bani. Nouă să ne facă aici ziduri de sprijin, cum ne-au zis că vor să ne facă. Nu plecăm niciunul de pe strada asta”, spune femeia.

La cei 88 de ani ai săi, petrecuţi toţi pe dealul care acum se desface, Comiza Roman este cel mai categoric. Mai bine să-l înghită pământul unde a stat o viaţă întreagă, decât să stea într-u

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE România, în dialog cu SUA pentru implementarea Programului Visa Waiver

Ziua Constanta acum o ora
Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noastre în Programul Visa Waiver. Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noa

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum o ora
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

"Nu există nicio comunicare oficială". Anunțul MAE privind posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 47 minute
Visul american pare că se îndepărtează de români. Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite ar fi decis să revizuiască includerea României în programul „Visa Waiver”, care permite călătoriile fără vize. Se anticipa că vizele turistic

Hamas lansează rachete spre Tel Aviv, primul său răspuns la noile operaţiuni ale Israelului în Gaza. Armata israeliană anunţă că şi-a extins în Rafah operaţiunea terestră din Gaza

News.ro acum o ora
Hamas a revendicat joi lansarea de rachete spre Tel Aviv, într-un prim răspuns la numărul tot mai mare de civili ucişi în Fâşia Gaza de la reluarea operaţiunilor aeriene şi terestre israeliene în teritoriul palestinian, relatează AFP. Brigăzile Ezze

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale 2025. Lista finală, publicată de BEC

Libertatea acum 2 ore
Biroul Electoral Central a anunțat joi, 20 martie, lista definitivă a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale 2025, dar și că a luat act de faptul că Anamaria Gavrilă s-a retras din cursă.

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 2 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Aproape 70.000 de „afrikaners” din Africa de Sud doresc să profite de oferta lui Trump de a se muta în SUA

G4Media acum o ora
Aproape 70.000 de „afrikaners”, sud-africani albi descendenţi ai coloniştilor europeni, şi-au manifestat interesul de a se muta în SUA, după ce preşedintele american Donald Trump le-a oferit refugiu, acuzând guvernul sud-african că le încalcă dreptu

Crin Antonescu: Parlamentul a scăzut şi în importanţă şi în calitate din cauza USR

HotNews acum 2 ore
Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat joi, la Ploieşti, că Parlamentul a scăzut şi în importanţă şi în calitate, iar acest fenomen a început odată cu intrarea în legislativ a aleşilor USR. „Clasa pol

AUR: George Simion, susţinut de premierii Italiei, Cehiei şi Belgiei

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, se află în perioada 19 - 21 martie la Bruxelles, acolo unde are o serie de întâlniri cu mai mulţi lideri conservatori de la nivelul Uniunii Europene. ”Liderii europeni sunt alături de noi şi susţin ferm o Românie în

MAE Atenționare de călătorie pentru Italia - grevă națională în transporturile publice locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, că la data de 21.03.2025 va fi organizată o grevă națională în transporturile publice locale, cu durat

Vremea

București
acum

joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

4°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/16°