În vreme ce unii politicienii români se îndărătnicesc - precum Traian Băsescu sau Mihai Tănăsescu - să considere turbulenţele bursiere actuale ca o simplă corecţie a ceea ce s-ar fi întâmplat în ultimii doi ani şi jumătate, şi nu generate de o criză profundă, unii economişti vorbesc deja de o criză (şi nu o altă criză, cum încă se mai complac mulţi să declare) mai gravă decât cea din 1929. În vreme ce Mihai Tănăsescu susţinea pe 9 august, după scăderea ratingului SUA de către "clovnii" (expresia îi aparţine lui Krugman) de la Standard & Poor"s, că prăbuşirea burselor va mai dura doar câteva zile (între timp au trecut două săptămâni şi situaţia nu s-a schimbat), alţii încearcă să privească adevărul în faţă. Sigur, fără a genera nici false aşteptări, nici panică. Pentru că, formulele mecanice care continuă să reducă degringolada burselor la aşa zisa funcţionare a supapelor care eliberează tensiunile acumulate exprimă fie neputinţa de înţelegere, fie reaua voinţă. De aceea, parcă punând în practică modelul teoriei conspiraţionale a ignoranţei, evaluat de Karl Popper în alte contexte, nimeni nu mai dă crezare oficialilor pe care îi bănuiesc de conspiraţii prin care ascund "adevărul".
O criză mai gravă decât în 1929? Argumente ar fi, câtă vreme în 2008, guvernele au transformat datoria privată a băncilor aflate în dificultate în datorie publică, dar au lăsat această operaţiune fără vreun acompaniament legislativ şi economic, ceea ce a afectat grav capacitatea statelor de a mai încerca acum un al doilea plan de salvare. De aceea, soluţiile sunt limitate şi glisează între declararea incapacităţii de plăţi, creşterea inflaţiei sau războiul. Dar, conflictele armate nu rezolvă problema sursei crizei, care priveşte modul în care se distribuie avuţia în societăţile contemporane.
Toată strategia de comunicare a politicienilor nu a putut împiedica căderea pieţelor în
