Etapa constănţeană a „Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour 2011“ a început în această dimineaţă. Antrenamentele şi concursurile se desfăşoară într-un spaţiu amenajat în parcarea de la Complexul Tom.
Fosta vedetă din NBA Ghiţă Mureşan şi echipa sa de antrenori şi instructori au început în această dimineaţă antrenamentele la Constanţa în cadrul taberei de iniţiere în baschet „Ghiţă Mureşan Summer Camp Tour 2011“. S-au înscris 120 de constănţeni, 60 la grupa de vârstă 9 - 11 ani şi 60 la 12 - 14 ani, care vor beneficia de îndrumările unui antrenor coordonator şi a cinci înstructori. Pe lângă antrenamente, copiii vor mai participa la concursuri şi meciuri cinci la cinci, iar la final câştigătorii vor fi premiaţi. Click pe poze pentru galerie foto!
„Baschetul mi-a dat foarte mult, iar singurul lucru pe care pot să-l fac eu pentru acest sport e să organizez campuri de baschet. Prima asemenea tabără a fost acum 4-5 ani, la Cluj, iar succesul ei m-a daterminat să creez un circuit naţional, aflat în acest an la prima ediţie. Au fost părinţi care au spus să nu mă opresc. Apoi am primit e-mail-uri de la copii, care mă întrebau când fac campul ca să-şi programeze vacanţa. M-a bucurat chestia asta. Am fost plăcut surprins să văd în fiecare locaţie că s-au ocupat toate locurile. La fiecare camp, încercăm să facem perfecţionarea baschetului, a aruncării sau a plecării. În cele patru zile, vrem să-i învăţăm cât mai multe pe copii“, a declarat Ghiţă Mureşan, pentru „Adevărul“ de Constanţa. „Ghiţă e un model“
„Este o acţiune benefică baschetului constănţean. Copiii au un model, pe Ghiţă Mureşan, lucru foarte important când eşti la început de drum“, a spus şi Adrian Ioan, preşedintele Asiociaţiei Judeţene de Baschet Constanţa.
La Constanţa, antrenamentele au loc până pe 24 august, în fiecare zi în intervalul orar 9.00 - 12.30 (la grupa 9 - 11 ani) şi 14.00 - 17.30 (la