Un respectabil profesor de la o universitate din California, Patrick McGovern, este cunoscut ca mare amator de bere. Până aici, nimic neobişnuit. Dar el este nu numai un rafinat cunoscător al produselor locale, nu numai un expert de renume internaţional în tehnologia savuroasei licori, ci şi un istoric al berii.
McGovern face parte dintr-un mic grup de specialişti care ar fi în stare de orice pentru a obţine o bere cel puţin asemănătoare cu cea băută de strămoşii noştri. Ei fermentează în burdufuri de piele de capră tot felul de cereale, folosind pe post de drojdie mucegaiul care creşte pe
curmale ţinute la umezeală. La finisarea produsului sunt folosite tarhonul, muşeţelul şi chiar isopul, aşa cum ne învaţă un imn închinat zeitei sumeriene a berii, Ninkasu, imn care a fost şi este o reţetă, relativ uşor de reprodus.
Cele mai vechi urme de bere obţinută prin fermentarea orzului (hameiul şi-a făcut intrarea mult mai târziu pe scena berii) au fost găsite în regiunea Zagros, din Iran. Vasele folosite pentru depozitare au o vârstă de aproximativ 7400 de ani. Încă mai vechi sunt reziduurile de vin şi de struguri pe jumătate fermentaţi descoperite în aceeaşi regiune.
Un loc neaşteptat este ocupat, în această istorie a băuturilor fermentate, de către regele Midas al Frigiei. Legenda îi atribuie puterea de a transforma tot ce atinge în aur. El s-a pricopsit, în urma unui conflict cu zeul Apollo, cu nişte urechi de măgar. În nu mai puţin legendarul său mormânt au fost descoperite vase care au conţinut, acum 3000 de ani, bere amestecată cu ulei de măsline şi brânză. Şi pe aceasta încearcă să o reproducă specialiştii californieni.
În China, pe valea Fluviului Galben, în urmă cu peste unsprezece milenii, erau folosiţi strugurii, fructele măceşului şi orezul pentru a se obţine o licoare aromată. Printre ingredientele folosite figureaz